Aditional

A saptea luna

Candva intre luna a sasea si luna a opta multi copii invata sa mearga in patru labe. Acest proces de invatare va dura ceva timp (de obicei cateva saptamani). In tot acest timp copilul va exersa asiduu, fara a fi necesara stimularea din parte parintilor. Pe parcurs se va perfectiona, trecand astfel de la miscarile neindemanatice la adevaratul mers de-a busilea. In urmatoarele luni isi va exersa intens aceasta cucerire si o va aduce la perfectiune. Cu toate acestea, repet ca nu toti copiii evolueaza la fel, iar daca unii copii invata mai tarziu sau sar direct la mersul in picioare, ei nu sunt cu nimic mai prejos si nu inseamna ca sunt „intarziati”. Adevaratele intarzieri in dezvoltarea copilului trebuie apreciate numai si numai de medic.

Chiar daca merge in patru labe, asta nu inseamna ca va merge in curand biped. Distanta intre cele doua achizitii este destul de mare: trecerea la mersul biped are loc undeva dupa varsta de un an. Din acest motiv, incercarile de a exersa cu copilul „statul in picioare” nu numai ca nu-si au rostul, dar pot chiar sa dauneze in cazul in care se exagereaza. Chiar daca reuseste sa se sustina in picioare pentru cateva secunde sau sa faca aparent un pas sau doi, aceste „realizari” nu au nici o semnificatie. In aceste cazuri, parintii se bucura degeaba in dorinta lor neintrerupta de a avea un copil precoce.

Toate exercitiile copilului si mai tarziu deplasarile sunt motivate de o puternica curiozitate pentru diverse obiecte. El este motivat de dorinta de a ajunge la obiect, de a-l atinge, de a-l pipai, de a-l misca sau rasturna. Plasarea in apropierea lui a unui obiect de care este vadit interesat este probabil cel mai bun stimulent pentru a-l face sa-si exerseze pozitia de stat in patru labe si apoi mersul de-a busilea. Atunci cand va reusi, va studia cu mare atentie si interes si va fi foarte multumit.

Daca nu aveti deja un spatiu de joaca pentru copil, cum ar fi o patura pusa pe jos in mijlocul camerei sau pe pat, ar fi bine sa-i amenajati asa ceva. Daca deja aveti asa ceva, trebuie sa va obisnuiti cu ideea ca in curand nu va mai incapea pe ea. In prima luna cand invata sa se deplaseze in patru labe, mai poate fi inca mentinut cu destula usurinta in spatiul lui de joaca. Treptat insa, se va ajunge la stadiul in care nu-i veti mai putea limita atat de mult spatiul de joaca.

De obicei in luna a saptea se poate remarca si o crestere a numarului de sunete pe care le emite. Copilului ii place tot mai mult sa se auda. Chiar daca la un moment dat emite sunete care semana (uneori foarte bine) cu diverse cuvinte, va mai trece destul timp pana cand sa pronunte primul cuvant cu adresa. Deocamdata ramane la stadiul de coincidente menite de a bucura parintii si alte rude, carora le place sa creada ca a recunoscut o persoana, un obiect, ca in curand va vorbi si in definitiv este din nou foarte precoce.

Conform recomandarii majoritatii medicilor, undeva in jurul varstei de sase luni ar fi bine sa se treaca la diversificarea alimentatiei. Asta nu inseamna ca nu va mai fi hranit la san, ci doar ca se vor introduce treptat (la inceput o masa, apoi doua) alte alimente precum fructe, legume sau cereale. Si alimentele trebuie introduse treptat; e bine sa se astepte cateva zile dupa introducerea unui aliment inainte de a introduce un alt nou aliment. Aceasta pauza este recomandata deoarece copilul inca este la o varsta frageda, iar diversificarea este o mare schimbare pentru organismul sau. Din aceste motive poate fi foarte sensibil la anumite substante sau produse. Lasand acest timp intre introducerea diverselor alimente, putem observa eventualele efecte negative ale ultimului aliment nou introdus asupra copilului. Oricum si in privinta diversificarii medicul ar trebui sa va fie cel mai bun prieten.

Primele mese diversificate vor fi mai grele, pentru ca sugarul inca nu stie despre ce e vorba, nu stie cum sa procedeze. Surprinzator insa, daca se procedeaza cu rabdare si tact, invata destul de repede. Este de ajutor in aceasta etapa si chiar si in urmatoarele luni sa i se tina mainile in timp ce este hranit cu lingurita. Asta nu doar il impiedica sa puna mana peste tot si sa faca mare mizerie, ci il ajuta si sa se concentreze asupra activitatii de mancat. Foarte important insa sunt urmatoarele: aveti foarte multa rabdare, nu fiti violenti nici fizic nici verbal, nu fortati copilul, nu incercati sa-i dati mai mult decat vrea pentru ca o sa se invete asa, nu incercati cu jocuri si jucarii, nu ii dati sa manance mai mult decat vrea.

In timpul mesei, ca atmosfera generala ar trebui sa fie liniste si seriozitate. In ceea ce priveste organizarea mesei, parintele este seful; in ceea ce priveste mancatul, copilul este seful: el hotaraste cand deschide gura, daca vrea sa manance sau nu, daca masa s-a terminat sau nu. Daca reusiti sa organizati ceremonialul mesei corect, avand la baza aceste principii, rezultatele vor fi bune si mai tarziu. Daca nu reusiti sau din diverse motive amanati, sa nu va plangeti niciodata ca aveti probleme cu masa copilului: nu e niciodata vina copilului, ci a parintilor.

O greseala comuna pe care o fac parintii este sa se planga de faptul ca nu mananca suficient si chiar sa-l impinga prin diverse mijloace sa manance mai mult. Aceste greseli pot avea consecinte nefaste. Nu incercati niciodata sa-l faceti sa manance mai mult decat vrea si nu-i prelungiti mesele daca vedeti ca nu mai mananca cu pofta. Doar un medic poate sa aprecieze daca intr-adevar nu ia in greutate suficient sau nu este alimentat suficient.

Conform acelorasi recomandari a majoritatii medicilor, intarcarea prematura (la aceasta varsta sau chiar mai devreme) nu este recomandabila. In ziua de azi se recomanda alimentarea la san pana la un an sau chiar doi. Cel mai bine este sa lasati copilul sa regleze ritmul in care doreste diversificarea. Treptat, in urmatoarele luni va aprecia tot mai mult alimentele normale si va suge tot mai putin. In final nu va mai fi interesat aproape deloc de san si practic va renunta singur la supt. Aceasta se intampla de obicei candva dupa varsta de un an.

3 comentarii

Dă-i un răspuns lui miruna Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 ÷ = 1

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.