Sariti la continut


Mersul

Cu siguranta cel mai asteptat “feature” al unui copil, mersul copilului este visul oricarui parinte inca de la nasterea copilului. Nu stiu de ce se intampla asa, mai ales ca perioada in care copilul invata sa mearga este cea mai dificila pentru parinte dupa parerea mea. La primul copil parintii mai au o scuza, pentru ca nu stiu de fapt despre ce e vorba dar dupa aia… ar trebui sa stie despre ce e vorba…

De aici (si dintr-o vanitate prezenta la toti parintii) probabil vin si exagerarile mai mici sau mai mari ale parintilor in ceea ce priveste invatarea mersului de catre bebelus. Din nou, la primul copil mai au o scuza, dar la urmatorii… Intr-adevar bebelusii pot sa se sustina in picioare pentru cateva secunde inca de la cateva luni, insa acestea sunt doar niste incordari de muschi care fac parte din programul involuntar de gimnastica pe care il fac toti bebelusii inca de la nastere. Sunt exercitiile pe care le fac ei involuntar in permanenta si care le dezvolta in timp motricitatea si capacitatea de coordonare a muschilor; este un proces de invatare continua – altfel cum ar invata sa isi miste manutele, sa apuce ceva, sa se intoarca de pe o parte pe cealalta etc.?

Sustinerea pentru cateva secunde se face evident fara nici un echilibru si de multe ori bebelusii au tendinta sa se si impinga in picioare, ca si cum ar face un fel de genoflexiuni, din nou fara absolut nici o semnificatie. Bebelusii fac exact aceleasi miscari si au aceleasi contractii si cand stau intinsi in pat – este doar “gimnastica” lor. Exagerarile parintilor consta pe de o parte in a atribui semnificatie acestor lucruri: “uite, sta singur in picioare!”, “acusi o sa inceapa sa mearga!” si alte asemenea. Acestea nu sunt decat mici vanitati si sperante desarte, pentru ca va mai trece mult timp pana cand va putea sa stea in picioare cu adevarat, chiar si sprijinit. Din pacate aceste mici exagerari inofensive sunt de multe ori continuate cu exagerari care incep sa faca rau: repetarea “exercitiilor”. Atunci cand copilului incepe sa nu-i mai placa s-a mers cu siguranta mult prea departe. Si oricum repet: toate aceste “exercitii” timpurii sunt complet inutile.

Majoritatea copiilor invata mai intai sa mearga de-a busilea, in patru labe, insa nu este o regula. De obicei, acest fenomen se produce undeva intre luna a sasea si luna a opta, insa iarasi nu este o regula: se poate intampla mai devreme sau mai tarziu fara nici o semnificatie sau repercursiune. Exista chiar si copii care invata mai intai sa mearga in picioare, fara sa treaca prin perioada “de-a busilea” – si acestia sunt perfect normali, asa ca nu trebuie neaparat sa va ingrijorati daca copilul vostru nu merge de-a busilea “conform cartii”, daca nu exista si alte semne care sa va puna pe ganduri.

Primele semne ale mersului de-a busilea sunt mici incercari de tarare, de multe ori coroborate cu intoarcerea de pe o parte pe alta. Copilul incepe sa-si descopere capacitatile si dorinta de explorare si atunci incearca prin orice mijloace sa-si satisfaca aceasta dorinta. Exercitiile acestea sunt benefice pentru el, dar atat timp cat le face singur sau cu un ajutor minim si doar daca ii fac placere. Primele succese in domeniul tararii sunt aproape insesizabile: se chinuie atat de mult si se misca atat de putin incat aproape ca nici nu-ti dai seama. De obicei, totul incepe cu o surpriza pentru parinti: intr-una din zile pur si simplu constata ca dupa ceva timp lasat singur a ajuns pur si simplu un pic mai incolo decat unde a fost lasat.

Aceasta mica surpriza e un mare eveniment, dar si un mare semn de atentionare: de acum copilul nu mai poate fi tratat ca o mobila – unde-l pui acolo il gasesti; de acum incolo trebuie luate masuri de prevedere astfel incat sa nu aiba posibilitatea sa cada si nici sa nu aiba acces la lucruri periculoase. Incepe o noua era. De obicei dureaza destul de mult de la primele miscari de tarare pana cand ajunge sa mearga cu adevarat in patru labe, asa ca nu va faceti probleme: este pe drumul cel bun.

Pe masura ce invata sa mearga de-a busilea, copilul descopera o noua lume. Acum poate sa exploreze tot ce e in jurul sau, poate sa vina dupa mama sau dupa tata sau dupa orice altceva ce prezinta interes pentru el. Din nou trebuie avut grija sa nu aiba acces la lucruri periculoase. Aceasta este varsta la care copilul ar trebui sa fie supravegheat tot timpul cat nu e intr-un loc sigur (de ex. in patul lui sau in scaunul de masina prins cu centuri). Aceasta supraveghere va putea fi redusa treptat mult mai tarziu: in urmatorii ani.

Daca a invatat sa mearga in 4 labe pe la sase – opt luni va mai trece destul timp pana cand va invata sa mearga in picioare, asa ca din nou: nu fortati copilul si nu inventati exercitii inutile; bucurati-va de ce aveti. Mersul in picioare debuteaza de obicei in jurul varstei de un an, in general la baieti mai tarziu decat la fete. Astfel, la baieti poate de exemplu sa mearga bine pe la 1 an si o luna sau doua, in timp ce la fete evenimentul se poate produce chiar la un an sau poate chiar ceva mai devreme. Evident si “binele” din “sa mearga bine” este evaluat diferit de oameni diferiti.

Totul incepe insa cu ridicarea in picioare. Veti constata la un moment dat ca copilul incepe sa incerce sa se spijine de diverse obiecte. Bineinteles ca cel mai la indemana este marginea patului sau, in special daca e pat de lemn, dar daca e lasat prin casa se va sprijini de ce va gasi la indemana. In general incercarile sunt incununate de succes destul de rapid: in cateva zile va sta sprijinit de diverse lucruri.

Odata ce se poate sustine in picioare sprijinit de lucruri, va trece foarte rapid la deplasare, tot sprijinit. Cu alte cuvinte, se va misca de-a lungul lucrului de care se sprijina, atat cat ii permit conditiile. La inceput vor fi doar cativa pasi timizi, dar se va trece foarte rapid (tot in cateva zile) la timpi mai lungi de stat in picioare si explorari mai ample. In continuare statul in picioare si deplasatul sprijinite vor fi combinate foarte frumos si util cu mersul de-a busilea: unde nu are de ce se sprijini merge repede (acum) in patru labe, iar unde gaseste ceva pe care sa se sprijine se ridica si merge de-a lungul obiectului, de multe ori pentru a avea acces la alte obiecte care sunt lasate pe pat, policioara etc. Mersul de-a busilea va mai ramane “deplasarea rapida” pentru el pentru inca ceva timp, pana cand va invata sa mearga cu adevarat bine nesprijinit.

Din nou tin sa atrag atentia ca tot ce spun sunt evolutii medii ale copilului mediu si nu standarde ce trebuie atinse. Nu va ingrijorati si nici nu va bucurati daca copilul dumneavoastra nu se suprapune perfect peste “standarde” si ce e cel mai important: in nici un caz nu trebuie sa faceti nimic pentru a atinge aceste “standarde”; lasati copilul sa evolueze in ritmul lui si sa se bucure de fiecare moment.

Dupa mersul sprijinit de-a lungul obiectelor urmatorul pas este mersul sustinut de manute, insa va mai trece ceva timp pana cand va fi gata de asa ceva. Copilul va va arata singur cand este gata – nu il tot testati si nu tot faceti exercitii daca nu e pregatit – acestea nu pot face decat rau si pot duce doar la intarzierea mersului, nu la grabirea lui. Atunci cand e pregatit, copilul va putea merge sustinut de ambele manute si aceasta noua experienta ii va face mare placere, mai ales ca e o noua activitate impreuna cu mama sau cu tata. Pe masura ce evolueaza, se va trece de la ambele maini la o singura mana si excursiile in picioare vor fi tot mai lungi.

Acum va veni inevitabil, mai devreme sau mai tarziu, si marele moment: primii pasi de unul singur nesustinut si nesprijinit. Din nou copilul nu trebuie fortat, insa daca nu ii veti arata cum poate sa mearga de unul singur, el va fi foarte multumit de mersul sustinut si va dori tot timpul sa mearga numai de manuta. In general dureaza ceva intre cateva zille si cateva saptamani de la mersul sustinut pana la mersul de unul singur, insa fiecare are ritmul sau si in nici un caz nu trebuie fortat.

Exercitiile de mers in picioare sunt foarte simple: in timp ce copilul sta in picioare de manuta, i se da drumul la manuta incet in timp ce ne asiguram ca se sustine singur in picioare. Apoi ne dam un pas mai incolo si il invitam prin gesturi si vorbe sa vina la noi. Daca copilul se sperie atunci cand ii dam drumul la mana, renuntam; daca nu se sustinte bine in picioare de unul singur si are tendinta de a cadea, renuntam; daca nu ii place renuntam; daca cade si se loveste il reconfortam si il incurajam; daca tot cade sau daca plange tare, renuntam. Exercitiile astea trebuie facute numai atunci cand e pregatit si numai atat timp cat ii fac placere. Trebuie sa subliniez importanta faptului de a-i face placere pentru ca altfel efectul va fi invers: se va speria si va evita sa faca ceva ce nu-i place – rezultatul va fi intarzierea mersului.

De la primii pasi, distantele parcurse cresc rapid. Aceste exercitii nu trebuie facute prea mult: dupa doar cateva dati va prinde singur miscarea, va merge tot mai multi pasi cu incredere si apoi se va ridica singur in picioare. Nu va faceti probleme daca se aseaza atunci cand il lasati singur in picioare: este perfect normal, toti fac asa la inceput; dupa o perioada va face tot mai putin si apoi deloc. Nu va faceti probleme nici daca cade: din nou e perfect normal, toti cad de foarte multe ori – important e sa nu devina traumatizant pentru el. De obicei copiii nu protesteaza prea tare cand cad;  daca incepe sa planga energic deja e o problema: fie a cazut pe ceva, fie deja ati exagerat. Daca se repeta plansul energic destul de des ar trebui sa va puneti niste probleme si sa va intrebati unde ati gresit.

Chiar dupa ce copilul merge de ceva vreme, veti constata ca mersul “rapid” ramane cel de-a busilea. Desi se poate deplasa bine in picioare de unul singur, sta mult in picioare si face pasi multi, in continuare ajunge mai repede in patru labe si copilul va exploata acest lucru. Din nou: este perfect normal, toti fac asa. Cu timpul, pe masura ce va fi tot mai sigur pe picioarele lui, va invata sa mearga tot mai repede si evident atunci va renunta la mersul in patru labe.

Nu pot incheia fara sa pomenesc si de premergatoare sau diverse hamuri pentru sustinut copiii. Personal nu am folosit si nu recomand, dar fiecare face cum crede. Parerea mea este ca pot duce la o “lene” a copilului si la formarea unor reflexe incorecte, ceea ce poate duce la intarzierea mersului sau la o evolutie mai greoaie. Premergatoarele cred ca sunt mai mult o forma de neglija copilul in aceste momente cand are cel mai mult nevoie de atentie. Hamurile cred ca predispun parintele la fortarea copilului inainte de vreme.

Odata ce merge de capul lui, copilul va incepe sa cotrobaie peste tot. De aceea este important sa fie supravegheat tot timpul si sa nu aiba acces la lucuri periculoase. De aceea mi se pare perioada cea mai dificila si va dura ceva timp pana ce se va ameliora. De fapt se va ameliora atat de incet in urmatorii ani incat veti simti o schimbare doar daca va uitati brusc cu un an in urma; altfel, in viata de zi cu zi nici nu va veti da seama. Dificultatea vine pe de o parte din nevoia naturala si benefica a copilului de explorare si incapacitatea lui de a intelege si accepta sugestiile, explicatiile si interdictiile. La aceasta varsta posibilitatile educationale sunt foarte reduse, desi exista. Exagerarea in educatie poate face si mai mult rau decat lipsa ei la aceasta varsta.

Publicat in categoria Aditional.

Taguri: , , , , .


0 Raspunsuri

Ramaneti la curent cu aceasta conversatie, abonati-va la feed-ul RSS de comentarii pentru acest articol.



HTML acceptat partial

sau raspundeti la acest post via trackback.