Aditional

Plansul

Cred ca destul de putini parinti constientizeaza, dar plansul este probabil una din cele mai importante chestiuni legate de sugari, daca nu chiar cea mai importanta. De ce? Pentru ca apare in legatura cu orice problema pe care o are copilul, pentru ca ii streseaza foarte tare pe parinti si din acest motiv le influenteaza esential deciziile pe care le iau in legatura cu copilul si astfel copilul ajunge sa creasca altfel decat daca nu ar plange.

Mail ales in primul an, dar si dupa aceea, copiii plang mult; uneori foarte mult, mai ales daca ii intrebi pe parinti. In primele zile de viata au mai putina putere in plamani si in glas si din acest motiv plansul e oarecum mai slab ca intensitate sonora. In schimb, tot in primele zile de viata poate fi mai stresant pentru parinti, pentru ca pe de o parte copilul nu are un program si atunci plange des si neregulat, iar pe de alta parte parintii nu sunt obisnuiti cu plansul si cu toata rutina ingrijirii unui sugar. Vestea buna este ca pe masura ce creste, copilul va plange tot mai putin. Vestea proasta este ca aceasta „ameliorare” se produce foarte lent.

Exista o serie de greseli comune pe care le fac majoritatea parintilor (si bunicilor si oamenilor in general). Aceste greseli nu produc efecte imediate si evidente asupra copilului, ci prin repetarea lor la infinit, pot avea efecte nefaste pe termen lung, aproape imposibil de detectat si de cuantificat.

Prima greseala este obsesia parintilor de a-l face pe copil sa taca. Aceasta vine pe de o parte datorita disconfortului cauzat parintilor de catre plansul copilului, dar pe de alta parte datorita unei alte greseli: convingerea ca plansul bebelusului se datoreaza unei mari suferinte (foame, frig, umezeala etc.). Aceasta se intampla in principal datorita faptului ca adultii plang doar datorita unei mari suferinte si fara sa ne dam seama, in subconstient, tindem sa comparam intotdeauna copiii cu adultii si sa ii raportam la aceleasi standarde, ceea ce e in sine o foarte mare greseala, poate mai mare decat toate celelalte la un loc.

In realitate bebelusii plang (foarte) mult (mult) mai des decat adultii si ca atare au tot felul de motive uneori mai importante, alteori lipsite de importanta sau neidentificabile. E important ca de fiecare data cand copilul plange sa avem o rutina prin care sa incercam sa aflam motivul (daca se poate) si eventual sa-l corectam (daca se poate). Rutina aceasta ar trebui sa cuprinda urmatorii pasi:

  1. Este vreun pericol sau disconfort iminent sau evident? Ex: copilul si-a prins un picior intre gratiile patului, sta cu capul in jos, a cazut, are o pelinca in dreptul nasului si nu poate sa respire etc. Acestea sunt doar niste exemple; in realitate trebuie vazut daca exista orice alt pericol evident si inlaturat imediat. Cu alte cuvinte, acest prim pas se refera la situatiile de criza si urgenta.
  2. Trebuie schimbat? E usor de verificat si trebuie sa intre in rutina parintilor. Aceasta nu inseamna ca daca plange o data pe minut trebuie verificat chiar de fiecare data si nici ca de fiecare data cand a facut ceva in scutec, trebuie schimbat automat. Sensul acestui pas este ca verificarea scutecelor trebuie facuta periodic de catre parinti.
  3. Ii este foame? Pentru a ne da seama trebuie sa coroboram mai multe informatii: unii copii cauta sanul cu gura cand le este foame, altii nu, altii il cauta si cand nu le este foame. Se mai spune ca daca plansul inceteaza atunci cand copilul este luat in brate, atunci nu ii este foame, dar practica contrazice uneori aceasta teorie. Este important sa va raportati la programul de alimentare in permanenta: daca tocmai a mancat (acum o ora de ex., dar la sugarii mai mari pot fi si 2 sau  3 etc.), nu ii mai este foame. Daca ii dati sa manance din nou nu faceti altceva decat sa-l invatati sa suga prost, sa se linisteasca numai la san si in principiu o gramada de lucruri rele. Pe de alta parte nici nu incercati sa fortati un program pe care l-ati gasit in carti (sau pe internet) sau de la nu stiu ce rude sau prieteni sau care sa potriveste cu programul dumneavoastra de somn sau de serviciu sau care pur si simplu vi s-a parut intr-o zi cu soare ca ar fi mai frumos. Cheia intotdeauna este sa incercam sa ne intelegem propriul copil. Mai multe detalii despre alimentatie puteti gasi in paginile dedicate special subiectului.
  4. Exista alte posibile cauze de disconfort: poate e prea cald sau prea frig in camera? poate este prea gros sau prea subtire imbracat? poate are vreo iritatie de la scutece, haine sau asternut? poate l-ati trezit din somn? poate ii este somn? etc. etc.
  5. Daca nu am reusit cu niciunul din punctele anterioare, inseamna ca probabil nu e nimic important. Este foarte important sa intelegem ca bebelusii mai trebuie sa si planga decat sa inventam motive pentru punctele anterioare.

Nu trebuie sa alergati imediat de fiecare data cand copilul plange si nici sa-l luati in brate. In general se considera ca puteti sa-i lasati pana la un sfert de ora posibilitatea sa se calmeze singur. Daca nu se calmeaza singur, treceti prin rutina de mai sus si in cazul in care nu depistati vreun motiv puteti sa-l tineti in brate si sa incercati sa-l calmati. Acest calmat NU cuprinde niciodata pusul la san sau hranirea cu nici un fel de alimente (lapte, ceai, apa etc.). De asemenea, nu recomand leganatul; uneori se poate dovedi eficient, dar ganditi-va cam cum ar fi sa va legene cineva la fel de puternic raportat la dimensiunile dumneavoastra: probabil ca v-ar legana atat de tare incat v-ar da cu capul de toti peretii – eficient pentru ca adormiti, dar nu cred ca v-ar face nicio placere si poate avea consecinte nefaste asupra creierului dumneavoastra pe termen lung.

In schimb puteti utiliza o gramada de alte tehnici pentru linistire. Uneori copiii se linistesc pur si simplu cand sunt luati in brate: au nevoie de putina atentie sau „distractie”. Unii copii prefera anumite pozitii, de exemplu tinuti pe umar; pozitia asta ii ajuta si sa elimine eventualele gaze, ceea ce se dovedeste a fi destul de des cauza plansului. Multi copii au „senzor de altitudine”: daca stati jos plang, daca stati in picioare se linistesc. Puteti intotdeauna sa apelati la muzica, fie sa-i cantati, fie de la radio, calculator etc.; nu exagerati nici cu sonorul, nici cu basii. In cazurile cand „e grav”, puteti sa recurgeti la plimbarea cu masina: in primele luni (aprox. 6) e somn garantat pentru majoritatea copiilor.

Una din metodele populare de calmare este suzeta. Personal nu recomand. Unii copii cand sunt mici nici nu vor suzeta – e mai bine sa nu-i fortati. Pentru dumneavoastra este cu siguranta mult mai comod sa aveti tot timpul ceva cu care sa-l faceti sa taca, dar pentru copil e mult mai bine sa planga atunci cand are de plans. Pe de alta parte, daca nu folositi suzeta isi va descoperi cu siguranta degetul mai devreme sau mai tarziu (uneori chiar din primele saptamani). Tot mai devreme sau mai tarziu vor veni si variatiunile: suptul a 2-3 degete, a pumnului si a piciorului. Cu variatiunile nu va faceti probleme: mai devreme sau mai tarziu renunta singur la ele. In schimb, in ceea ce priveste suptul degetului, acesta s-ar putea dovedi un obicei foarte greu de indepartat chiar si la varste mai „inaintate” (ex: 3 ani sau poate chiar mai mult). Pe masura ce va avansa in varsta, va avea un singur deget mereu de la aceeasi mana pe care il va suge cu nesat si va fi foarte greu de convins sa inceteze. Dezvatatul de suzeta e oarecum mai simplu pentru ca la un moment dat suzeta se poate „pierde”; de multe ori „pierderea” nici nu e o mare problema pentru copil, dar chiar daca e, trece destul de repede.

Plansul difera de la copil la copil: unii sunt mai plangaciosi, altii mai putin. Asta se intampla inclusiv intre frati. Pe de alta parte si la acelasi copil exista mai multe tipuri de plans. De exemplu, cand plansul este ascutit, uneori aproape ca un tipat strident, atunci vine probabil de la durere. Este foarte important ca in aceste cazuri sa faceti o verificare serioasa a copilului.

In final concluzia este ca cel mai important si mai greu de realizat este sa rezistati.

Un comentariu

  • Pavel

    Mama spune tot timpul că un copil care plânge e un copil sănătos. Abia după ce ţi se pare că plânsul e exagerat de aprofundat sau de durată trebuie să-ţi pui întrebări. Tind să-i dau dreptate.

Dă-i un răspuns lui Pavel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

49 ÷ 7 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.