Despre cinemateca

Am construit de-a lungul anilor o lista de filme care cred ca ar fi bine ca copiii mei sa le vada. Am inceput lista cu mult inainte de a se naste primul copil; de fapt chiar cu cativa ani inainte de a fi „in proiect” primul copil. Si cu toate astea intotdeauna m-am gandit la lista asta ca la o lista pentru copiii mei.

Mi-am dat seama inca de pe la inceput ca motivele pentru care filmele se regasesc pe lista sunt diverse: unele filme se gasesc pur si simplu exemplificativ pentru ceva anume, altele pentru ca intr-adevar sunt valoroase. Inca de la inceput m-am imaginat „punand in mana” copilului cate un film atunci cand vine varsta potrivita, impreuna cu o explicatie a ce va vedea acolo si de ca am ales acel film pentru el. De-a lungul timpului mi-am dat seama insa ca totul s-ar putea sa ramana in fantezia mea, pentru simplul motiv ca realitatea este intotdeauna diferita fata de ce ne imaginam noi.

Din acest motiv m-am decis sa explicitez in scris motivele includerii pe lista a fiecarui film – sper sa am timpul necesar sa trec prin toate, pentru ca deja s-au strans vreo cateva. Poate  ca copiii mei vor gasi aceasta lista utila la un moment dat, poate intre timp o vor gasi si altii utila la ceva – eu oricum incerc sa-mi fac datoria si sa o alcatuiesc.

Cum puteam sa denumesc aceasta sectiune decat „cinemateca”? La randul ei, sectiunea am impartit-o in 3 subsectiuni cu nume si descrieri care cred ca sunt destul de sugestive.

Ca un ultim avertisment: nu va asteptati sa gasiti filme prea noi, pentru simplul motiv ca nu vad filme prea noi. De obicei, decalajul minim este de 1 an de la lansarea filmului. Nu ma intereseaza sa vad repede „ultimele noutati”, ci mai degraba filme care sa merite vazute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

÷ 5 = 1

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.