1. Daca exista un pericol imediat si evident asupra copilului (ex: a cazut, si-a prins o mana sau un picior, ceva il impiedica sa respire etc.)
2. Daca trebuie schimbat
3. Daca ii este foame
4. Daca exista vreun alt posibil motiv de disconfort (ex: prea cald sau frig, iritatie etc.)

In plus, trebuie respectate urmatoarele reguli generale:

• nu puneti niciodata copilul la san doar ca sa-l linistiti si nici nu-i dati alte alimente (ex: ceai, apa etc.)
• nu luati copilul in brate de fiecare data cand plange; acordati-i un timp, cel putin din cand in cand, ca sa se linisteasca, dar nu mai mult de 15 min.
• nu incercati de fiecare data sa faceti copilul sa taca; plansul la varsta asta e normal, natural si sanatos si nu vine neaparat dintr-o mare suferinta
• nu zgaltaiti copilul si e mai bine chiar sa nu-l leganati deloc
• suzeta nu e recomandata, dar daca totusi apelati la ea, nu exagerati

Posibile metode de linistire (doar dupa parcurgerea listei obligatorie de verificari de mai sus):

• tinutul in brate
• schimbarea pozitiei – a copilului sau a parintelui care-l tine in brate
• muzica
• plimbarea in carucior sau cu masina

Puteti gasi informatii pe larg pe aceasta tema in pagina dedicata din categoria “Aditional”.

Mail ales in primul an, dar si dupa aceea, copiii plang mult; uneori foarte mult, mai ales daca ii intrebi pe parinti. In primele zile de viata au mai putina putere in plamani si in glas si din acest motiv plansul e oarecum mai slab ca intensitate sonora. In schimb, tot in primele zile de viata poate fi mai stresant pentru parinti, pentru ca pe de o parte copilul nu are un program si atunci plange des si neregulat, iar pe de alta parte parintii nu sunt obisnuiti cu plansul si cu toata rutina ingrijirii unui sugar. Vestea buna este ca pe masura ce creste, copilul va plange tot mai putin. Vestea proasta este ca aceasta “ameliorare” se produce foarte lent.

Exista o serie de greseli comune pe care le fac majoritatea parintilor (si bunicilor si oamenilor in general). Aceste greseli nu produc efecte imediate si evidente asupra copilului, ci prin repetarea lor la infinit, pot avea efecte nefaste pe termen lung, aproape imposibil de detectat si de cuantificat.

Prima greseala este obsesia parintilor de a-l face pe copil sa taca. Aceasta vine pe de o parte datorita disconfortului cauzat parintilor de catre plansul copilului, dar pe de alta parte datorita unei alte greseli: convingerea ca plansul bebelusului se datoreaza unei mari suferinte (foame, frig, umezeala etc.). Aceasta se intampla in principal datorita faptului ca adultii plang doar datorita unei mari suferinte si fara sa ne dam seama, in subconstient, tindem sa comparam intotdeauna copiii cu adultii si sa ii raportam la aceleasi standarde, ceea ce e in sine o foarte mare greseala, poate mai mare decat toate celelalte la un loc.

In realitate bebelusii plang (foarte) mult (mult) mai des decat adultii si ca atare au tot felul de motive uneori mai importante, alteori lipsite de importanta sau neidentificabile. E important ca de fiecare data cand copilul plange sa avem o rutina prin care sa incercam sa aflam motivul (daca se poate) si eventual sa-l corectam (daca se poate). Rutina aceasta ar trebui sa cuprinda urmatorii pasi:

1. Este vreun pericol sau disconfort iminent sau evident? Ex: copilul si-a prins un picior intre gratiile patului, sta cu capul in jos, a cazut, are o pelinca in dreptul nasului si nu poate sa respire etc. Acestea sunt doar niste exemple; in realitate trebuie vazut daca exista orice alt pericol evident si inlaturat imediat. Cu alte cuvinte, acest prim pas se refera la situatiile de criza si urgenta.
2. Trebuie schimbat? E usor de verificat si trebuie sa intre in rutina parintilor. Aceasta nu inseamna ca daca plange o data pe minut trebuie verificat chiar de fiecare data si nici ca de fiecare data cand a facut ceva in scutec, trebuie schimbat automat. Sensul acestui pas este ca verificarea scutecelor trebuie facuta periodic de catre parinti.
3. Ii este foame? Pentru a ne da seama trebuie sa coroboram mai multe informatii: unii copii cauta sanul cu gura cand le este foame, altii nu, altii il cauta si cand nu le este foame. Se mai spune ca daca plansul inceteaza atunci cand copilul este luat in brate, atunci nu ii este foame, dar practica contrazice uneori aceasta teorie. Este important sa va raportati la programul de alimentare in permanenta: daca tocmai a mancat (acum o ora de ex., dar la sugarii mai mari pot fi si 2 sau  3 etc.), nu ii mai este foame. Daca ii dati sa manance din nou nu faceti altceva decat sa-l invatati sa suga prost, sa se linisteasca numai la san si in principiu o gramada de lucruri rele. Pe de alta parte nici nu incercati sa fortati un program pe care l-ati gasit in carti (sau pe internet) sau de la nu stiu ce rude sau prieteni sau care sa potriveste cu programul dumneavoastra de somn sau de serviciu sau care pur si simplu vi s-a parut intr-o zi cu soare ca ar fi mai frumos. Cheia intotdeauna este sa incercam sa ne intelegem propriul copil. Mai multe detalii despre alimentatie puteti gasi in paginile dedicate special subiectului.
4. Exista alte posibile cauze de disconfort: poate e prea cald sau prea frig in camera? poate este prea gros sau prea subtire imbracat? poate are vreo iritatie de la scutece, haine sau asternut? poate l-ati trezit din somn? poate ii este somn? etc. etc.
5. Daca nu am reusit cu niciunul din punctele anterioare, inseamna ca probabil nu e nimic important. Este foarte important sa intelegem ca bebelusii mai trebuie sa si planga decat sa inventam motive pentru punctele anterioare.

Nu trebuie sa alergati imediat de fiecare data cand copilul plange si nici sa-l luati in brate. In general se considera ca puteti sa-i lasati pana la un sfert de ora posibilitatea sa se calmeze singur. Daca nu se calmeaza singur, treceti prin rutina de mai sus si in cazul in care nu depistati vreun motiv puteti sa-l tineti in brate si sa incercati sa-l calmati. Acest calmat NU cuprinde niciodata pusul la san sau hranirea cu nici un fel de alimente (lapte, ceai, apa etc.). De asemenea, nu recomand leganatul; uneori se poate dovedi eficient, dar ganditi-va cam cum ar fi sa va legene cineva la fel de puternic raportat la dimensiunile dumneavoastra: probabil ca v-ar legana atat de tare incat v-ar da cu capul de toti peretii – eficient pentru ca adormiti, dar nu cred ca v-ar face nicio placere si poate avea consecinte nefaste asupra creierului dumneavoastra pe termen lung.

In schimb puteti utiliza o gramada de alte tehnici pentru linistire. Uneori copiii se linistesc pur si simplu cand sunt luati in brate: au nevoie de putina atentie sau “distractie”. Unii copii prefera anumite pozitii, de exemplu tinuti pe umar; pozitia asta ii ajuta si sa elimine eventualele gaze, ceea ce se dovedeste a fi destul de des cauza plansului. Multi copii au “senzor de altitudine”: daca stati jos plang, daca stati in picioare se linistesc. Puteti intotdeauna sa apelati la muzica, fie sa-i cantati, fie de la radio, calculator etc.; nu exagerati nici cu sonorul, nici cu basii. In cazurile cand “e grav”, puteti sa recurgeti la plimbarea cu masina: in primele luni (aprox. 6) e somn garantat pentru majoritatea copiilor.

Una din metodele populare de calmare este suzeta. Personal nu recomand. Unii copii cand sunt mici nici nu vor suzeta – e mai bine sa nu-i fortati. Pentru dumneavoastra este cu siguranta mult mai comod sa aveti tot timpul ceva cu care sa-l faceti sa taca, dar pentru copil e mult mai bine sa planga atunci cand are de plans. Pe de alta parte, daca nu folositi suzeta isi va descoperi cu siguranta degetul mai devreme sau mai tarziu (uneori chiar din primele saptamani). Tot mai devreme sau mai tarziu vor veni si variatiunile: suptul a 2-3 degete, a pumnului si a piciorului. Cu variatiunile nu va faceti probleme: mai devreme sau mai tarziu renunta singur la ele. In schimb, in ceea ce priveste suptul degetului, acesta s-ar putea dovedi un obicei foarte greu de indepartat chiar si la varste mai “inaintate” (ex: 3 ani sau poate chiar mai mult). Pe masura ce va avansa in varsta, va avea un singur deget mereu de la aceeasi mana pe care il va suge cu nesat si va fi foarte greu de convins sa inceteze. Dezvatatul de suzeta e oarecum mai simplu pentru ca la un moment dat suzeta se poate “pierde”; de multe ori “pierderea” nici nu e o mare problema pentru copil, dar chiar daca e, trece destul de repede.

Plansul difera de la copil la copil: unii sunt mai plangaciosi, altii mai putin. Asta se intampla inclusiv intre frati. Pe de alta parte si la acelasi copil exista mai multe tipuri de plans. De exemplu, cand plansul este ascutit, uneori aproape ca un tipat strident, atunci vine probabil de la durere. Este foarte important ca in aceste cazuri sa faceti o verificare serioasa a copilului.

In final concluzia este ca cel mai important si mai greu de realizat este sa rezistati.

Si totusi exista si vesti bune: medicii nu sunt chiar asa de prosti incat sa greseasca atat de grosolan. Exista sanse mari ca copilul dumneavoastra sa nu aiba de fapt colici. Foarte multi parinti gandesc dupa urmatorul algoritm: daca copilul plange fie ii este foame, fie trebuie schimbat, fie il doare burta. Este total gresit. Mai exista o gramada de alte motive, unele la care nici nu v-ati gandit. Si un adult are numeroase alte probleme care l-ar putea deranja: frig, cald, plictiseala, lumina prea puternica, intuneric, frica, vis urat, sperietura etc. Daca la unele din aceste motive, ne-am putea da seama intr-un final si eventual corecta, la altele este practic imposibil sa ne dam seama de ele atat timp cat persoana nu vorbeste; si aceasta persoana despre care vorbim nu vorbeste. Evident adultii nu plang din toate aceste motive, dar  un copil cu cat este mai mic cu atat plange mai usor.

La adevaratele colici este un plans de durere, care se diferentiaza de cel normal: este mai ascutit, corpul se incovoiaza, fata se schimonoseste mai tare etc. Acest plan de durere apare din senin si dispare din senin, de obicei nu este prelungit si nici continuu. Aceste crize pot aparea in timpul somnului, copilul se trezeste brusc tipand de durere si apoi adoarme ca si cum ar fi drogat pentru ca este inca foarte obosit. Crizele acestea pot aparea destul de des si sunt foarte deranjante atat pentru copil, cat si pentru parinti. Dincolo de aceste cazuri patologice, toti copiii au gaze sau dureri abdominale ocazionale.

Fie ca este vorba de crize de colici sau mici disconforturi abdominale, cel mai eficient si mai simplu tratament este ca sugarul sa fie tinut pe umarul mamei dupa fiecare masa, cu scopul de a elimina gazele. Acest ritual trebuie urmat cu sfintenie si poate sa dureze de la 5-10 minute pana chiar si la jumatate de ora. Nu exista nici o contraindicatie pentru a tine copilul mai mult timp pe umar, atat timp cat este tinut corect si comod. Uneori va elimina gaze in mai multe reprize, alteori nu va elimina deloc – nu este nicio problema in niciunul din cazuri.

In zilele noastre comertul este plin de diverse produse pentru temperarea colicilor si oamenii sunt plini de sfaturi in favoarea unuia sau altuia. Sfatul meu e sa nu folositi nici un produs pentru colici, pentru ca pe deoparte par sa fie total ineficiente, iar pe de alta parte este greu de cuantificat efectul tuturor substantelor din aceste produse asupra unui organism atat de mic si fragil cum este cel al sugarului. Daca vreti sa faceti  bine copilului mai degraba stati departe de orice substanta de care nu este neaparata nevoie, indiferent de forma de prezentare: ceaiuri, creme, siropuri etc. Cel mai important este sa rezistati psihic si sa intelegeti ca este o perioada absolut normala, chiar daca oarecum dificila.

• alimentatia la san e recomandata de catre toti specialistii; laptele de mama are calitati pe care laptele praf nu le va putea contine niciodata oricat de bun ar fi (ex: anticorpi)
• daca il alimentati la san, nu mai folositi suplimente decat daca sunt recomandate in mod special de medic; fara lapte praf, fara ceaiuri, fara apa, fara nimic altceva pana la introducerea diversificarii
• dupa primele 6 luni se poate trece la diversificare, dar asta nu inseamna ca se va intrerupe alimentarea la san, ci dimpotriva: hranirea la san poate fi continuata chiar si dupa varsta de 1 an
• alimentarea se face intotdeauna “la cerere”, nu dupa un program strict; asta inseamna dupa nevoile reale ale copilului si nimic altceva
• mama trebuie sa impinga orele de masa ale copilului treptat catre un program care sa fie in perfecta concordanta cu nevoile sugarului
• programul de masa va fi in permanenta adaptat la nevoile sugarului; treptat intervalele de masa se vor mari si anumite mese vor disparea complet
• NU puneti copilul la san doar ca sa se linisteasca
• cand copilul plange, nu inseamna neaparat ca ii este foame sau ca trebuie schimbat; copiii plang din tot felul de alte motive si chiar si fara motiv
• inainte si dupa fiecare masa sanii trebuie spalati doar cu apa si apoi stersi cu un prosop care va fi folosit doar pentru sani
• masa trebuie sa dureze atat timp cat sugarul suge; daca incepe sa nu mai suga puteti sa-l stimulati cu putin lapte; daca nu da rezultate de 2-3 ori la rand de obicei inseamna ca masa s-a terminat
• daca masa dureaza mai mult de jumatate de ora in mod constant inseamna ca probabil nu faceti ceva cum trebuie si ar trebui sa va reevaluati modalitatea de alimentare a copilului
• copilul trebuie sa manance alternativ din ambii sani
• masa nu va fi terminata niciodata atat timp cat copilul suge in continuare
• dupa ce a fost hranit la san, este bine ca sugarul sa fie tinut ceva timp pe urmarul mamei in pozitie verticala pentru a elimina gazele
• regurgitatiile sunt perfect normale la sugar si nu trebuie confundate cu voma

Este recomandat sa cititi toate detaliile pe aceasta tema in pagina “Alimentatia sugarului” de la sectiunea “Aditional”. Alimentatia este o chestiune prea importanta pentru viata copilului dumneavoastra ca sa treceti in graba pe langa ea.

Din propria experienta am remarcat ca in general copiii hraniti cu lapte praf cresc mai mult si mai repede decat cei hraniti la san. La fel si administrarea de vitamine, fie incluse in formula de lapte praf, fie separate, conduce la acelasi efect. Puteti face un test in parc si veti vedea ca cam toti “umflateii” nu au fost hraniti exclusiv la san si/sau au beneficiat de vitamine intr-un fel sau altul. La aceste varste fragede incantarea parinitilor e cu atat mai mare cu cat copilul este mai mare sau mai grasut. Cu toate acestea, eu nu recomand sub nici o forma nici administrarea de lapte praf atat timp cat mama are lapte si nici administrarea de vitamine in afara cazurilor prescrise de medic. In opinia mea chiar si medicii tind sa exagereze cu prescrierea de vitamine si calciu. Eu am incredere mai mare in natura si prefer sa am un copil mai mic dar sanatos si inteligent, decat unul mare si cu probleme. In plus, ganditi-va ca greutatea care acum pare “cu cat mai mare cu atat mai bine” s-ar putea sa nu mai fie asa de apreciata peste cativa ani; atunci insa s-ar putea sa fie prea tarziu sau prea greu de inlaturat dezechilibrele create acum.

In aceeasi ordine de idei, de cele mai multe ori mamele care pierd laptele prematur o fac din cauza introducerii suplimentelor de lapte praf. Obsesia parintilor ca bebelusul nu a crescut destul ii face sa recurga la tot felul de artificii, primul fiind introducerea laptelui praf. Copiii se satura mult mai bine cu laptele praf si eventual ajung sa il prefere. Reducerea consumului de lapte matern determina scaderea secretiei de lapte matern. In general secretia de lapte se regleaza foarte usor in functie de solicitare (exceptie facand primele zile de dupa nastere). Astfel, se ajunge intr-un cerc vicios prin care copilul consuma tot mai putin lapte matern si mama secreta tot mai putin lapte, ajungand in final sa-l piarda de tot. Nu e o fatalitate – e vina parintilor. Personal recomand alimentatia exclusiva la san pentru primele 6 luni: fara suplimente, fara ceaiuri, fara apa, fara orice altceva ce nu e absolut necesar. “Absolut necesar” ar trebui sa fie doar ceea ce e recomandat de medic datorita unei deficiente constatate. Dupa primele 6 luni se poate trece la diversificare. Prin aceasta se intelege introducerea treptata a unei alimentatii normale (asemanatoare cu cea a adultului) si in nici un caz lapte praf.

In ceea ce priveste programul se recomanda intotdeauna alimentatia la cerere. Asta se traduce prin a da copilului sa manance in functie de nevoile sale si nu in functie de un program prestabilit in mod arbitrar. Aceasta nu inseamna insa lipsa unui program, ci dimpotriva: punerea la punct a unui program care sa tina cont de nevoile si manifestarile copilului, program care este in permanenta ajustat la aceste nevoi si manifestari ale copilului.

Este evident ca la nastere copilul nu vine cu un program de masa si nici cu o foame programata la intervale fixe. In primele zile este de asteptat ca hranirea copilului sa se faca la intervale de timp relativ scurte si care variaza destul de mult. Este de datoria mamei sa impinga incet-incet aceste intervale astfel incat sa se tinda spre stabilirea unui oarecare program, in functie de nevoile sugarului. Acest program va fi ajustat in permanenta pentru ca in urmatoarele saptamani si luni intervalele de supt se vor rari si se va renunta la anumite mese. Gasiti mai multe detalii despre programul fiecarei etape in paginile dedicate fiecarei luni de viata.

Trebuie inteles si faptul ca “alimentatie la cerere” nu inseamna de fiecare data cand plange copilul si nici imediat cand plange copilul. Este o greseala destul de comuna sa se puna copilul la san sa se linisteasca: NU faceti asa, altfel puteti avea mai tarziu probleme mari de tot felul. Sugarii plang destul de mult si din cele mai diverse motive, nu neaparat de foame. Ei se linistesc la san, parte si datorita faptului ca laptele matern contine substante calmante, dar in nici un caz nu e benefic pentru ei sa fie pusi la san pentru a se linisti.

Daca va gandeati ca punandu-l la san mai des va manca mai mult, va creste mai mult si va lua in greutate mai repede, va inselati din nou. Copilul creste cel mai bine daca este alimentat dupa un program rezonabil, adaptat varstei si nevoilor lui. Daca il hraniti mai des, nu veti face altceva decat sa-l faceti sa suga mai putin si mai prost. Daca il hraniti mai rar, nu faceti altceva decat sa-l tineti informetat si iarasi nu e bine. Daca va faceti griji ca il hraniti prea des sau prea rar, nu va mai faceti: fiti mai degraba atenti la copilul vostru si incercati sa intelegeti care sunt nevoile lui, nu sa-l inscrieti “in grafic” sau sa-l faceti campion.

Sanii trebuie spalati inainte si dupa fiecare masa a copilului, doar cu apa, fara sapun si fara orice altceva. Dupa spalare sanii se sterg cu un prosop care va fi folosit numai pentru sani.

Se recomanda ca durata mesei sa fie in medie de 15-20 de minute si in general sa nu se depaseasca jumatate de ora. Si durata mesei trebuie ajustata la nevoile copilului: daca vrea sa suga in continuare, in niciun caz nu va fi luat de la san. Daca nu mai suge (eventual incepe sa adoarma), mama va incerca sa il ademeneasca din nou dandu-i cu sfarcul pe la gura sau cu un pic de lapte. Daca metoda nu reuseste de 2-3 ori la rand, nu insistati: inseamna ca ori s-a saturat ori ii este prea somn si oricum nu va mai suge. In niciun caz nu incercati prea mult; altfel, chiar daca se trezeste si mai suge un timp, se va invata sa faca asa, apoi mesele se vor prelungi, nu va mai suge suficient, isi va strica programul si apoi eventual tot felul de alte probleme. Personal eu nu cred ca exista copii care sa nu suga cat sau cum trebuie, ci doar parinti care isi invata copiii sa nu suga cat sau cum trebuie.

Nu uitati ca sanii trebuie alternati, altfel sanul care este mai putin solicitat va incepe sa produca mai putin lapte, ceea ce nu este bine. Chiar si cu o alternare corecta se poate intampla ca la un san laptele sa fie mai mult sau sa aiba debit mai mare decat la celalalt. Debitul variaza atunci cand canalele prin care se scurge laptele sunt desfundate inegal. Uneori in aceste cazuri copilul incepe sa prefere sanul la care laptele are debit mai mare, pentru ca ii este mai usor sa suga. In cazul in care incepe sa se manifeste un astfel de “san preferat” este mai bine sa incepeti masa cu celalalt, pentru a-l stimula pe copil sa manance cat mai mult.

Este bine ca de fiecare data dupa ce hraniti copilul la san, sa il tineti un timp pe umar, in pozitie verticala, pentru a-i da posibilitatea sa elimine eventualele gaze mai usor. Eventualele regurgitatii sunt perfect normale si apar la toti sugarii. Ele consta in eliminarea pe gura a unei cantitati mai mici sau mari de lapte din stomac, la putin timp dupa masa. Regurgitatiile nu trebuie confundate cu voma. Daca va faceti griji (probabil degeaba) ca este vorba de voma si nu de regurgitatii, apelati la medic.

Chiar daca merge in patru labe, asta nu inseamna ca va merge in curand biped. Distanta intre cele doua achizitii este destul de mare: trecerea la mersul biped are loc undeva dupa varsta de un an. Din acest motiv, incercarile de a exersa cu copilul “statul in picioare” nu numai ca nu-si au rostul, dar pot chiar sa dauneze in cazul in care se exagereaza. Chiar daca reuseste sa se sustina in picioare pentru cateva secunde sau sa faca aparent un pas sau doi, aceste “realizari” nu au nici o semnificatie. In aceste cazuri, parintii se bucura degeaba in dorinta lor neintrerupta de a avea un copil precoce.

Toate exercitiile copilului si mai tarziu deplasarile sunt motivate de o puternica curiozitate pentru diverse obiecte. El este motivat de dorinta de a ajunge la obiect, de a-l atinge, de a-l pipai, de a-l misca sau rasturna. Plasarea in apropierea lui a unui obiect de care este vadit interesat este probabil cel mai bun stimulent pentru a-l face sa-si exerseze pozitia de stat in patru labe si apoi mersul de-a busilea. Atunci cand va reusi, va studia cu mare atentie si interes si va fi foarte multumit.

Daca nu aveti deja un spatiu de joaca pentru copil, cum ar fi o patura pusa pe jos in mijlocul camerei sau pe pat, ar fi bine sa-i amenajati asa ceva. Daca deja aveti asa ceva, trebuie sa va obisnuiti cu ideea ca in curand nu va mai incapea pe ea. In prima luna cand invata sa se deplaseze in patru labe, mai poate fi inca mentinut cu destula usurinta in spatiul lui de joaca. Treptat insa, se va ajunge la stadiul in care nu-i veti mai putea limita atat de mult spatiul de joaca.

De obicei in luna a saptea se poate remarca si o crestere a numarului de sunete pe care le emite. Copilului ii place tot mai mult sa se auda. Chiar daca la un moment dat emite sunete care semana (uneori foarte bine) cu diverse cuvinte, va mai trece destul timp pana cand sa pronunte primul cuvant cu adresa. Deocamdata ramane la stadiul de coincidente menite de a bucura parintii si alte rude, carora le place sa creada ca a recunoscut o persoana, un obiect, ca in curand va vorbi si in definitiv este din nou foarte precoce.

Conform recomandarii majoritatii medicilor, undeva in jurul varstei de sase luni ar fi bine sa se treaca la diversificarea alimentatiei. Asta nu inseamna ca nu va mai fi hranit la san, ci doar ca se vor introduce treptat (la inceput o masa, apoi doua) alte alimente precum fructe, legume sau cereale. Si alimentele trebuie introduse treptat; e bine sa se astepte cateva zile dupa introducerea unui aliment inainte de a introduce un alt nou aliment. Aceasta pauza este recomandata deoarece copilul inca este la o varsta frageda, iar diversificarea este o mare schimbare pentru organismul sau. Din aceste motive poate fi foarte sensibil la anumite substante sau produse. Lasand acest timp intre introducerea diverselor alimente, putem observa eventualele efecte negative ale ultimului aliment nou introdus asupra copilului. Oricum si in privinta diversificarii medicul ar trebui sa va fie cel mai bun prieten.

Primele mese diversificate vor fi mai grele, pentru ca sugarul inca nu stie despre ce e vorba, nu stie cum sa procedeze. Surprinzator insa, daca se procedeaza cu rabdare si tact, invata destul de repede. Este de ajutor in aceasta etapa si chiar si in urmatoarele luni sa i se tina mainile in timp ce este hranit cu lingurita. Asta nu doar il impiedica sa puna mana peste tot si sa faca mare mizerie, ci il ajuta si sa se concentreze asupra activitatii de mancat. Foarte important insa sunt urmatoarele: aveti foarte multa rabdare, nu fiti violenti nici fizic nici verbal, nu fortati copilul, nu incercati sa-i dati mai mult decat vrea pentru ca o sa se invete asa, nu incercati cu jocuri si jucarii, nu ii dati sa manance mai mult decat vrea.

In timpul mesei, ca atmosfera generala ar trebui sa fie liniste si seriozitate. In ceea ce priveste organizarea mesei, parintele este seful; in ceea ce priveste mancatul, copilul este seful: el hotaraste cand deschide gura, daca vrea sa manance sau nu, daca masa s-a terminat sau nu. Daca reusiti sa organizati ceremonialul mesei corect, avand la baza aceste principii, rezultatele vor fi bune si mai tarziu. Daca nu reusiti sau din diverse motive amanati, sa nu va plangeti niciodata ca aveti probleme cu masa copilului: nu e niciodata vina copilului, ci a parintilor.

O greseala comuna pe care o fac parintii este sa se planga de faptul ca nu mananca suficient si chiar sa-l impinga prin diverse mijloace sa manance mai mult. Aceste greseli pot avea consecinte nefaste. Nu incercati niciodata sa-l faceti sa manance mai mult decat vrea si nu-i prelungiti mesele daca vedeti ca nu mai mananca cu pofta. Doar un medic poate sa aprecieze daca intr-adevar nu ia in greutate suficient sau nu este alimentat suficient.

Conform acelorasi recomandari a majoritatii medicilor, intarcarea prematura (la aceasta varsta sau chiar mai devreme) nu este recomandabila. In ziua de azi se recomanda alimentarea la san pana la un an sau chiar doi. Cel mai bine este sa lasati copilul sa regleze ritmul in care doreste diversificarea. Treptat, in urmatoarele luni va aprecia tot mai mult alimentele normale si va suge tot mai putin. In final nu va mai fi interesat aproape deloc de san si practic va renunta singur la supt. Aceasta se intampla de obicei candva dupa varsta de un an.

Treptat, incercarile copilului vor fi incununate de tot mai mare succes. Curand va reusi sa sprijine pe toate cele patru membre pentru foarte scurt timp, sa se tarasca, iar la sfarsitul lunii poate chiar sa faca cativa “pasi” in patru labe. Toata aceasta evolutie are loc destul de rapid, in doar cateva saptamani. Cu toate acestea, trebuie avut in vedere ca nu toti copiii evolueaza la fel si pe masura ce cresc diferentele in evolutie sunt tot mai mari. Sunt unii copii care nu merg in patru labe, ci sar direct la mersul biped. Toti acesti copii sunt perfect normali.

In aceeasi ordine de idei, in sasea luna de viata poate aparea primul dinte. Aceasta reprezinta din nou doar o medie, pentru ca in realitatea momentul aparitiei primilor dinti variaza foarte mult de la un copil la altul. Sunt unii copii care se nasc cu dinti si in acelasi timp sunt altii care au primul dinte dupa un an; toti sunt perfect normali. In general insa, primii dinti apar intre 6 si 12 luni. Eruptia unui dinte poate fi precedata de dureri (care se recunosc prin plansetul copilului) sau febra. Acesta este bineinteles un nou motiv pentru parintii care cunosc fenomenul sa dea vina pe o posibila eruptie a unui dinte de fiecare data cand copilul plange, are febra sau chiar diaree. Acest obicei poate deveni periculos daca se exagereaza.

Daca la inceputul lunii copilul sta in fund mai mult cu ajutor, la sfarsitul lunii ar trebui sa poata sa stea singur pentru perioade destul de mari de timp. Aceasta insa nu este o regula; exista copiii perfect normali care fac aceste operatiuni mai devreme sau mai tarziu. O adevarata apreciere a capacitatilor motrice ale copilului trebuie facuta numai de medic.

Tot in aceasta luna interesul copilului pentru lumea inconjuratoare si pentru diverse obiecte atinge cote maxime. Din pacate, propriile jucarii sunt de obicei pe ultimul loc in ceea ce priveste acest interes. Copiii sunt in general atrasi de obiecte care sunt folosite des de parinti sau care au anumite caracteristici: mergeti la sigur cu orice obiect cu taste si butoane (tastaturi, telecomenzi, telefon, laptop etc.) sau cu obiecte care fosnesc (pungi de plastic). In ceea ce priveste jucariile, aveti grija ca s-ar putea speria de lucruri prea zgomotoase, care se misca prea brusc sau care sunt prea mari (ex: ursuleti de plus in marime mai mult sau mai putin naturala). Aceste tendinte se vor mentine multe luni de acum incolo, chiar daca gusturile se vor schimba pe parcurs.

Copilului ii place sa apuce obiecte, sa pipaie, sa rastoarne. Isi manifesta de multe ori interesul si bucuria dand din picioare si din maini, deoarece inca nu isi coordoneaza foarte bine toate miscarile. Acesta este pentru el un proces de invatare.

Activitatile sunt uneori insotite de chiote, zgomote, silabe si mai tarziu o adevarata logoree fara sens. Uneori se pot recunoaste cuvinte simple precum “mama”, “tata”, “dada”. Nu ar trebui sa exagerati importanta fenomenului si nici sa va bucurati prea tare pentru ca va mai trece foarte mult timp pana cand aceste cuvinte vor capata semnificatia corecta in capul copilului si inca si mai mult timp pana cand va vorbi cu adevarat. La fel si mersul in patru labe va fi practicat foarte mult timp inainte de a putea merge biped.

La ora actuala majoritatea medicilor recomanda diversificarea alimentatiei sugarului undeva in jurul varstei de sase luni. Daca vreti sa respectati aceste indicatii este bine sa va pregatiti pentru acest “eveniment”. Aceste pregatiri pot include informarea cu privire la “meniul” de inceput al copilului sau achizitionarea unui scaun special pentru bebelusi. Nu uitati sa cereti si sfatul medicului copilului in ceea ce priveste alimentatia.

In aceasta luna copilul are capacitatea de a se intoarce de pe o parte pe alta si chiar de pe spate pe burta. Una din micile mari realizari este ca atunci cand sta pe burta incepe sa schiteze miscari de tarare, ca si cum ar incerca sa mearga in patru labe. Vor mai trece totusi cateva saptamani de asemenea exercitii pana cand va putea ajunge sa mearga in patru labe. Cu toate acestea, parintii trebuie sa inceapa sa fie foarte atenti la miscarile copilului pentru ca desi pare ca ramane pe loc, miscarile lui il deplaseaza foarte putin in diverse directii. Perseverand, desi miscarile lui par total ineficiente, il veti gasi la un moment dat in celalalt colt al patului sau cativa metri mai incolo daca il lasati pe jos. Stand pe burta, copilul se sprijina pe antebrate, ridica capul si chiar si pieptul, da din picioare si uneori isi ridica fundul impingand in picioare.

Pentru a stimula copilul sa faca astfel de exercitii, care ii fac foarte mare placere, puteti sa-i organizati un spatiu de joaca, fie in patul matrimonial (pentru ca e mai mare decat patul lui), fie si mai bine pe jos. Puteti sa-i intindeti o patura mai mare, care va fi folosita doar pentru el. Nu e recomandat sa-l lasati direct pe jos deocamdata, pentru ca oricata grija am avea cu curatenia pe jos este totusi relativ murdar si in plus daca nu aveti covor sau mocheta, alte materiale dau o senzatie de rece copilului. Oricum in lunile urmatoare veti constata ca nu veti mai putea sa-l tineti in arealul creat artificial, el punand usor stapanire pe toata camera. Dar pana atunci lasati-l sa mai creasca pe paturica lui si nu uitati sa nu-l lasati niciodata nesupravegheat atat timp cat nu sta in intr-un pat cu zabrele sau un scaun care sa nu-i permita deplasarea.

In luna a cincea copilul are capacitatea de a lua in mana o jucarie. Dupa ce a luat-o sau atunci cand i se ofera, o tine in mana timp destul de indelungat, dupa care o scapa sau ii da drumul fara nici un motiv. Devine tot mai interesat de jucarii si alte diverse obiecte si atunci cand le tine in mana se uita la ele si le studiaza.

Daca pana acum copilului ii placea sa-si suga degetele sau chiar toata mana, una din principalele delicatese ale lunii sunt propriile picioare. Acum ii place foarte mult sa-si duca la gura picioarele si uneori sa le suga cu nesat. Aceasta tendinta poate sa o aiba chiar de mai demult si se va continua in urmatoarele luni, estompandu-se apoi incet, pe masura ce isi gaseste alte activitati si isi dezvolta noi capacitati. In afara de propriile picioare, va duce la gura si va suge cam orice obiect pe care il poate apuca.

Devine tot mai important pentru copil sa aiba activitate impreuna cu parintii sau cu alti oameni. Copilul nu trebuie lasat singur atunci cand nu doarme. Este foarte important pentru dezvoltarea lui sa fie inconjurat de oameni si sa i se dea atentie. Literatura de specialitate ne invata ca acum incepe sa se contureze tot mai bine personalitatea copilului. Exista de altfel si diverse clasificari ale personalitatii copilului, chiar si pentru varste mai fragede. Desi si copilul dumneavoastra se inscrie probabil preponderent intr-o anumita tipologie, personal consider mai important sa constientizam unicitatea fiecarui copil, ce este specific lui si numai lui, intelegand astfel ca nu exista retete universal valabile si ca orice reteta trebuie adaptata la caracteristicile unice ale copilului.

Si in aceasta luna scade rata de crestere a copilului. Tot din carti aflam ca se considera ca la 5 luni copilul ar trebui sa aiba dublul greutatii de la nastere si 13-15 cm in plus ca lungime. Retineti insa ca toate reperele cantitative inclusiv acestea sunt doar orientative: nu trebuie sa va ingrijorati daca nu le-ati atins si nici nu trebuie sa va bucurati daca le-ati depasit. In plus, exista o sumedenie de situatii mai mult sau mai putin speciale pentru care aceste repere nu sunt valabile: nastere prematura, greutate foarte mica sau foarte mare la nastere etc.

Nu uitati nici ca aceasta luna ar trebui sa fie luna de vaccin. Nu uitati nici ca trebuie sa continuati doar cu vaccinurile cu care ati inceput: nu schimbati marca, tipul si nu introduceti sau eliminati nici un vaccin. In aceeasi ordine de idei, e bine sa nu schimbati medicul copilului, pentru ca el a urmarit evolutia sa de-a lungul timpului si ar trebuie sa stie cel mai bine sa va dea un sfar competent in fiecare situatie.

Unele dintre cele mai mari realizari ale lunii sunt din categoria abilitatilor fizice. Copilul incepe la un moment dat sa aiba tendinta sa se ridice in fund. Daca vreti sa incurajati aceasta tendinta puteti sa incercati sa-l puneti intr-un scaun de masina fara centuri, evident nu in masina, ci in casa. Datorita formei scaunului el va avea o pozitie din care ii va fi mai usor sa faca exercitiile de ridicare. Puteti bineinteles sa folositi un alt obiect asemanator scaunului de masina atat timp cat copilul se simte comod si este in siguranta. La inceput va avea tendinta sa se ridice pe o parte, mai ales in scaunul de masina, aici apropiindu-se de marginea laterala si incercand sa se uite ca peste balustrada tinandu-se de margine. Va trece ceva timp pana cand toate aceste exercitii vor fi incununate de succes, insa perseverand, poate candva spre sfarsitul lunii sau poate luna viitoare va reusi sa se ridice singur in fund.

Bineinteles o alta abordare preferata de parinti este sa-l aduca ei insisi pe copil sa stea in fund si apoi fie sa-l sustina cu mainile, fie sa-l sprijine de ceva – punerea copilului in fund intre perne este deja legendara. Acest “exercitiu” nu prea isi are insa rostul. Singurul avantaj pe care l-ati putea obtine este sa faceti o bucurie copilului, daca ii place sa stea asa. Este insa mult mai important sa-l lasati sa-si faca singur exercitiile pentru a se putea ridica prin fortele proprii. Aceste exercitii il fac pe copil sa evolueze: ii intaresc musculatura, ii imbunatateste capacitatea de coordonare a diversilor muschi, il invata sa persevereze si ii da o satisfactie mult mai mare atunci cand va reusi prin forte proprii.

O alta mare realizare a lunii este posibilitatea de a se sustine pe picioarele proprii pentru cateva secunde, bineinteles sustinut de sub umeri si fara a avea echilibru. Practic, la un astfel de exercitiu copilul pune in aplicare aceleasi miscari de pedalare, care aceasta situatie isi gasesc o mai buna utilitate. El impinge din picioare si astfel s-ar putea spune ca intr-un fel se ridica singur in picioare, dar in acelasi timp isi si decontracteaza muschii brusc – exact ca la exercitiile de pedalare. Din acest motiv nu incercati niciodata sa-l lasati nesprijinit – aproape sigur va cadea rapid. In plus, aceste experiente trebuie facute numai atunci cand copilul are placerea sa faca aceste exercitii. Din nou, singurul scop al acestor experiente este de a distra copilul si eventual parintii. Aceste exercitii nu au practic nici un rol in sensul imbunatatirii capacitatilor copilului. Oricum va mai trece mult timp pana copilul va putea sa stea pe propriile picioare, chiar si sprijinit de ceva si inca mai mult timp pana cand va putea sa mearga.

Spuneam la inceput ca aceasta luna poate fi considerata a jocului pentru ca in aceasta luna copilul este foarte atent in jur si se bucura de tot felul de experiente. Dintre cele mai gustate experiente este cea “a avionului”, cand copilul este plimbat prin aer. Chiar mai distractiv decat atat este atunci cand copilul este ridicat sau chiar aruncat in sus. Mare atentie insa: toate aceste jocuri trebuie introduse treptat in viata copilului in ceea ce priveste intensitatea, durata si numarul lor; toate aceste jocuri trebuie facute numai atat timp cat copilui ii face placere. Sunt multi parinti care introduc aceste jocuri inca de la varste mai fragede – personal nu recomand. Luna a patra mi s-a parut cea mai buna si repet: oricand se introduc trebuie introduse treptat si gradual.

Aceste distractii se vor mentine ca mare prilej de bucurie pentru copil si in urmatoarele luni, insa nu sunt singurele. Acum sau mai tarziu va fi atras de lucruri dintre cele mai diverse: fosnetul unei pungi, o sticla de plastic, un pahar sau alte lucruri care pentru noi nu prezinta interes. Pe langa lucruri, va avea un interes tot mai mare si fata de persoane: le va studia cu mare atentie si eventual va zambi din cand in cand. Distinctia dintre parinti si necunoscuti nu este foarte vizibila la aceasta varsta, insa exista si trebuie sa se tina cont si de ea.

Exista si un revers al medaliei in toata aceasta poveste: copilul devenind mai constient de lumea din jur, devine si mai vulnerabil. Astfel, va incepe sa fie tot mai sperios: se va speria de zgomote puternice, de strainii zgomotosi sau chiar si atunci cand ramane prea mult timp fara parinti sau intr-un loc strain. Aceasta sensibilitate se va atenua in urmatoarele luni si se va indrepta spre alte directii.

Tot din categoria evenimentelor nedorite, se pot crea anumite obiceiuri mai putin dorite. De exemplu, copilul se poate invata sa fie plimbat in brate la anumite ore. De obicei, astfel de obiceiuri se estompeaza de la sine peste cateva luni, cand copilul va gasi alte interese si avea noi experiente. Pana atunci insa, aceste dependente pot deveni foarte puternice si uneori pot da batai de cap parintilor.

Undeva spre sfarsitul lunii a patra sau inceputul lunii a cincea are loc un alt mare eveniment: copilul va tine in mana prima jucarie si o va studia cu mare atentie. Un gest atat de simplu, dar o realizare atat de mare.

In general interesul pentru jucarii a fost practic inexistent pana la aceasta varsta. Nici de acum incolo, copilul nu va manifesta prea mare interes pentru jucarii, chiar daca par foarte atractive: sunt colorate, au melodii, vorbesc, se misca, danseaza, canta etc. In urmatoarele luni interesul copilului pentru lumea din jur va creste. El se va juca tot mai mult, dar nu neaparat cu jucarii. In general copiii sunt mult mai interesati de lucrurile pe care le folosesc parintii. In plus, au o preferinta pentru lucruri care fosnesc sau orice obiect cu taste: telecomenzi, telefoane, laptop etc. De asemenea, in timp veti remarca trei tipuri de interes in functie de obiectul interesului: o mare “iubire” care trece mai devreme sau mai tarziu, un interes constant (recurent) de mai mica sau mai mare intensitate pentru anumite lucruri, un interes de moment pentru ceva ce i-a atras atentia doar atunci sau ceva de care pare foarte interesat altcineva.

Si ganguritul evolueaza in aceasta luna. Copilul devine tot mai “vorbaret” si eventual isi imbunatateste “vocabularul” cu sunete sau silabe noi. Aceasta tendinta se va mentine inca multe luni de acum incolo, insa nu va imaginati ca primul cuvant e aproape.

In luna a patra rata de crestere (greutate si inaltime) incepe sa mai scada, dar se mentine la un nivel ridicat. Atat timp cat totul merge bine nu se va schimba nimic in alimentatie si programul zilnic va ramane aproximativ la fel.

Gimnastica executata de sugar din proprie initiativa este absolut remarcabila. In continuare pedaleaza kilometri intregi, dar da si din maini din abundenta. In plus schiteaza uneori miscari ale capului si gatului ca si cum ar vrea sa se ridice, desi va mai trece destul timp pana cand va reusi. Unele carti recomanda ca mama sa faca anumite exercitii de gimnastica cu sugarul, chiar si de la varste mai fragede. Personal nu am remarcat nevoia unor astfel de exercitii.

Unul din marile teste ale lunii preferate de multa lume, inclusiv de catre doctori, este cel al tractiunii din pozitia culcat pe spate. Copilul stand culcat pe spate este apucat de maini si tras in sus – el ar trebui sa-si tina bine capul.

Odata cu cresterea capacitatilor senzoriale si implicit al simtului auditiv, copilul raspunde mai bine la zgomote, uneori se intoarce spre sursa zgomotului. Aceasta capacitate incepe sa-i influenteze foarte incet dar sigur si somnul, in sensul ca incepe sa devina deranjat de zgomote atunci cand doarme, mai ales de cele puternice. In primele luni sugarul somnul sugarului nu este deloc influentat de zgomote, dar incepand din luna a treia parintii ar trebui sa inceapa sa se preocupe de asigurarea linistei in timpul somnului sugarului, in masura in care vad ca este deranjat de zgomote. Pe parcursul urmatoarelor luni aceasta sensibilitate va creste tot mai mult si parintii vor trebui sa fie tot mai atent la acest aspect, chiar daca in continuare in anumite conditii va putea dormi uneori chiar si cu zgomote puternice.

In ceea ce priveste alimentatia lucrurile raman neschimbate. Programul zilnic ramane si el aproximativ la fel, micile modificari fiind in sensul unei foarte usoare cresteri a perioadei de veghe din timpul zilei si eventual a eliminarii uneia dintre mesele de noapte. Numarul de mese pe zi ar trebui sa fie de 5-6, dar nu este neaparat o regula. In timpul zilei, sugarul va avea in continuare perioade lungi de somn, dar in orele de veghe va fi foarte activ.

Un alt eveniment al lunii va fi vaccinarea, eveniment care va fi coordonat de medicul copilului. Exista un anumit set de vaccinuri care este oferit gratuit de catre stat. In acelasi timp exista vaccinuri suplimentare (care previn alte afectiuni), dar si acelasi set de vaccinuri produs de firme concurente si care astfel nu sunt sponsorizate de catre stat. In plus, trebuie sa stiti ca uneori vaccinuri echivalente (care previn aceeasi boala) sunt realizate in mod diferit: de exemplu unul poate sa contina virusul inactiv si altul nu. Exista nenumarate polemici si opinii pe internet, ca si nenumarate intrebari privind care vaccin ar fi mai bun si de la ce firma. Noi am ales setul de la stat completat cu un vaccin Hib (anti-haemophilus influenzae B). Nu uitati ca aceste vaccinuri nu se administreaza doar acum intr-o singura doza, ci in mai multe doze administrate periodic. Medicul copilului va spune cand urmeaza urmatoarele doze.

In continuare suptul degetului, degetelor sau chiar a intregii maini ramane o indeletnicire preferata de catre sugar si va ramane asa foarte mult timp de acum incolo. Acest fenomen este absolut normal si nu inseamna neaparat ca sugarului ii este foame. Este inutil si chiar nerecomandabil sa se intreprinda ceva pentru a elimina sau diminua acest obicei. Multi parinti ajung in aceasta perioada sau chiar mult mai devreme sa incerce suzeta, fie pentru a nu mai suge degetele, dar de cele mai multe ori pentru a nu mai plange. Este bine sa nu se exagereze cu suzeta, altfel copilul va avea o dependenta destul de greu de eliminat mai tarziu. Multi copii refuza suzeta la inceput, iar apoi o percep mai mult ca pe o jucarie: se uita la ea, o molfaie, nu o tin prea mult in gura. Se pare ca acest fenomen depinde de tipul de suzeta folosit (material, forma, dimensiuni) si ca e mai accentuat cu cat suzeta e introdusa mai tarziu. Personal nu vad nimic bun in folosirea suzetei, prefer ca copilul sa-si foloseasca propriile degete sau sa planga daca are de plans.

La sfarsitul lunii a treia trebuie sa aiba loc inca un mare eveniment pentru multi sugari si pentru familiile lor. Multe mame obisnuiesc sa doarma impreuna cu copilul dupa nastere, un obicei foarte bun de altfel. Dupa luna a treia copilul trebuie sa doarma singur. In continuare se va trezi noaptea si va fi hranit noaptea la cerere, dar mama nu trebuie sa doarma cu el sau sa ramana cu el dupa ce l-a hranit.