Coup de Torchon si Le Souffle au Coeur
Intamplator le-am vazut unul dupa altul, dar nu asta e motivul pentru care am ales sa le prezint impreuna. Motivul principal este ca ambele au o lejeritate in a privi viata si introduc o lejeritate in viata indiferent de circumstante. Nu e lejeritatea din La Vita è Bella si nici cea din La Dolce Vita, ci o lejeritate specifica frantuzeasca si mai ales specifica acelei perioade, desi se mai poate regasi si azi pe alocuri. Astfel, razboiul, saracia, crima, incestul sunt parte din viata personajelor ca si mancatul sau dormitul: o parte banala, cotidiana, aproape plictisitoare. Daca cititi despre un film ca are aceste nenorociri va imaginati un film dramatic si probabil cam nasol, numai bun de aruncat la gunoi. Si tocmai asta va zic: aceste nenorociri apar in aceste doua filme, doar ca sunt puse ghilimele peste cuvantul „nenorocire”; ele nu mai sunt nenorociri, ci parte a unor vieti, nici prea buna, dar nici prea rea, pur si simplu viata. Din acest motiv filmele din aceasta categorie mi se par mult mai realiste decat multe altele cu pretentii sau etichete de realism.
Aici sta arta autorilor acestor filme: in capacitatea de introduce in banal absolut orice, pentru ca la urma urmei cam asa se intampla si in realitate. E cumva opusul curentului minimalist actual din Romania, unde banalul capata tot timpul o nota dramatica, in care realitatea ne este prezentata tot timpul ca o drama, dincolo de motive si dincolo de rasete si veselie, sau mai degraba tocmai si prin rasete si veselie. Fara indoiala, ca privitor bineinteles as vrea sa traiesc o viata frantuzeasca din filmele de genul celor din titlu, dar din pacate traiesc intr-o tara care ma impinge intr-o viata de curent minimalist. Si asta, dupa cum spuneam, din cauza nenorocirilor din jur, ci din cauza atitudinii. Si atitudinea asta se invata si se propaga de la individ la individ. E greu sa te feresti tot timpul.
Revenind la filmele de prezentat, am ezitat mult timp sa le includ pe lista mea pentru ca nu sunt chiar mari capodopere, nu au ceva cu adevarat spectaculos si nu reusesc sa impresioneze prea tare si cu siguranta nici sa stoarca vreo lacrima. Dincolo de atitudine, tara, perioada si alte cateva lucruri, cele doua filme sunt foarte diferite prin tema, loc de desfasurare a actiunii, timp, intamplari, personaje.
In Coup de Tochon avem de-a face cu ratatul blazat, care este un biet politist intr-un satuc dintr-o colonie franceza din Africa, in preajma celui de-al doilea razboi mondial. Este mereu calcat in picioare si bataia de joc a tuturor. Dar, in normalitatea asta enervanta si sub hainele de las, el isi descopera in final menirea de justitiar invizibil, considerandu-se un fel de Crist care salveaza oamenii din jur de uratenia vietii. Citindu-mi propriile randuri de aici as intelege cu totul altceva decat e in realitate in film. Ca de obicei, tonul face muzica, asta e adevarata arta: nu ceea ce e, ci cum prezinti. Si desi faptele sunt ca in propozitiile mele, filmul e cu totul altfel decat vi-l imaginati; din fericire.
La fel si in Le Souffle au Coeur va spun ca e vorba despre o mica parte din adolescenta unui copil si modul in care decopera sexualitatea, nu doar pe a lui, ci si pe a celorlalti si mai ales pe cea a mamei lui. Iarasi va imaginati altceva si iarasi va spun sa puneti mana (sau ochiul) sa vedeti filmul. De data asta, filmul este inspirat chiar de adolescenta autorului pana la un punct si poate tocmai asta ii da farmecul. In timp ce-l vedeam, fara sa stiu ce tocmai am spus, ma gandeam ca e un film parca scris din amintiri pentru ca e prea frumos sa fie adevarat; cred ca toata lumea si-ar dori asa o adolescenta, dar din pacate ea arata asa doar dupa aplicarea efectului de amintire. Efectul de amintire face ca lucrurile urate sa ni le amintim frumos, de exemplu ca pe niste aventuri, sau daca sunt mult prea urate sa le eleminam complet din amintiri, care amintiri vor contine astfel doar lucruri frumoase.