Balul pompierilor

Pe numele sau adevarat: Horí, má panenko.Este facut de marele Milos Forman, listat de Cristian Mungiu ca fiind filmul sau preferat (daca nu ma insel), iar multa lume marturiseste ca a murit de ras la acest film. Dupa prima jumatate de ora imi venea sa ma arunc pe geam de plictiseala si de rusinea glumitelor nereusite. Totusi nu am facut-o si dupa ce s-a terminat prima ora eram tot acolo; adica in aceeasi plictiseala.

Cu toate astea am persistat si ma bucur ca am facut-o. Eu nu stiu cine poate sa rada la filmul asta si nu stiu nici de ce e listat ca comedie. E mai degraba ca o galeata cu dejectii, care se umple foarte incet pana la sfarsitul filmului, cand da pe dinafara si incepe sa umple tot ecranul, toata sala de cinema, casa spectatorului, orasul si intreaga lume cu o mare infinita de dejectii. Pentru mine e un film care ne arata cat de urata este lumea in care traim prin uratenia naturii umane, scoasa la iveala si exploatata de regimurile extremiste, ca studiu de caz aici fiind cel comunist.

Dar asta stiam deja din realitate, din nenumarate alte filme si carti. Aici ni se arata in plus cum ne invaluie viata de zi cu zi, fara sa ne dam seama. Ne arata apoi cum se insereaza extraordinarul in viata de zi cu zi fara sa ne dam seama si fara sa-l mai recunoastem; ne arata cum ajungem de la neglijabil la monstruos; ne arata ca e natura umana si nu doar accidente izolate. In definitiv, ceea ce ne arata e mai bine sa nu fie descris in cuvinte, pentru ca altfel nu mai avea rost sa ne arate, nu? Tocmai aici e arta filmului: cum ne arata si importanta acestui „cum” in intelegerea temei.

E un film neplacut si plicticos, insa il recomand cu toata inima pentru urmarire. Daca nu intelegeti nimic din el sau daca radeti in continuare la final, aveti o mare problema.