Artistic,  Drama,  Filmele lu' tata

Haevnen si Dead Man’s Shoes

Nu stiu de ce, de la o vreme imi vin filmele in cap numai in perechi. Filmele de fata, le-am cuplat impreuna pentru ca vorbesc despre acelasi lucru: abuz si iertare/razbunare si ceea ce le leaga: violenta. Aici se opresc punctele comune, pentru ca in rest filmele sunt cat se poate de diferite. Asta se observa de altfel si de la prima vedere: daca la Haevnen avem de-a face cu un film de aproape 2 ore si cu un generic de final ca de Hollywood de aproximativ 5 minute, domnul cu Dead Man’s Shoes nu a reusit sa umple nici macar o ora si jumatate. Dar astea evident sunt niste amanunte care nu conteaza.

Insa istoria asta se continua si stilistic in acelasi sens: la Haevnen bate vantul mai cu incetinitorul, se ridica praful in desert, copiii africani alearga, in timp ce la Dead Man’s Shoes totul e taiat brutal. Evident nici asta nu ar conta prea mult, daca nu s-ar continua si in povestirea povestii si tratarea temei.

Haevnen vorbeste despre abuz si ne propovaduieste iertarea. Suna stupid povestit asa, dar filmul are marea calitate de a transpune asta pe pelicula si in inimile noastrea intr-un mod foarte frumos. La urma urmei, cu asta se ocupa arta. Haevnen trateaza subiectul intr-un mod complex si tocmai de aici vine apropierea de viata reala si puterea filmului. Pe langa tema principala, avem o gramada de teme secundare: relatiile dintre parinti si copii, parintii care sunt departe de copii si fizic si psihic, incapacitatea de comunicare dintre parinti si copii, parintii care nu sunt capabili sa asculte si sa discearna problemele importante, abuzurile dintre copii, violenta stradala, incapacitatea de intelegere a scolii, incapacitatea scolii si autoritatilor de a preveni, interveni si controla si multe altele. Toate acestea rotunjesc povestea si dau putere mesajului.

Mesajul ne este transmis la inceput intr-un mod destul de neasteptat si enervant si apoi continuat intr-un mod si mai enervant. Puterea lui este proiectata de urmarirea povestii pana la capat. Si daca asta nu era destul, se mai face si o poveste africana paralela, mult mai grava si mai violenta in esenta, desi asta nu ni se turteste prea mult in fata din fericire. Povestea africana, pe langa sustinerea unora dintre temele secundare de care vorbeam, are si rolul de a proiecta dimensiunile povestii principale: e usor sa scoti maxime de viata dintr-o anumita poveste, dar e mai greu sa verifici aplicabilitatea intr-un context mai larg, poate de spatiu, poate de istorie sau altceva.

Pe partea cealalta, Dead Man’s Shoes vorbeste despre abuz si propovaduieste razbunarea. E un film cat se poate de simplu, in care razbunarea si infaptuirea ei ne ocupa tot timpul si toata atentia. Dead Man Shoes te face sa doresti violenta si razbunarea si in final iti ofera si usurarea prin ceea ce asteptai. La Haevnen iti doresti violenta si razbunarea, dar ei incearca sa-ti spuna ca lucrurile nu se pot rezolva atat de simplu si asta iti provoaca o permanenta frustrare. Realitatea tine cu Haevnen, dar tocmai de aceea trebuie sa urmaresti Dead Man’s Shoes.

Desigur, pentru copii (suficient de mari) e recomandat sa vada Haevnen si ar trebui sa uitati de Dead Man’s Shoes.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× 7 = 49

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.