O lacrima de fata
Un film romanesc din 1980. L-am inclus pe lista pentru ca este un film politist altfel. Actiunea se petrece intr-un sat, organele de cercetare sunt reprezentate de militia din acea perioada, toata ancheta este inregistrata de niste reporteri.
Filmul este departe de a fi vreo capodopera: nu are mare lucru care sa straluceasca si in plus are mici exagerari pe toate planurile (altfel nu ar mai fi film romanesc, nu?). Ca un mic exemplu de exagerare: la un moment dat personajul cameraman se invarte cu camera in toate partile, incat daca ne-am fi uitat la ce a filmat ameteam dupa prima secunda; bineinteles ca apoi ni se arata prin ochii camerei lui si cadrul sau este aproape fix. Ca orice film romanesc din perioada respectiva sufera de boala sunetului care se manifesta prin faptul ca musca bazaie de scoala tot cartierul, iar dialogul nu poate fi auzit de nimeni desi ai dat la maxim si televizorul si statia de amplificare si vreo 2 boxe suplimentare de la vecini. Prin urmare marturisesc ca am avut mari dificultati in a intelege povestea si nici acum nu sunt pe deplin edificat.
Din fericire asta nu prea conteaza la filmul asta. Tocmai asta e frumusetea filmului: desi e un film politist, esti tinut cumva in priza dincolo de povestea politista si de fapt nici nu stii exact ce te tine in priza. Bineinteles aici ajuta si dimensiunile filmului: 83 de minute cu tot cu generice si totusi dincolo de asta e un oarecare farmec al ineditului sau. Dialogurile nu stiu daca sunt neaparat bune sau proaste (pentru ca nici nu prea la intelegi), dar oamenii sunt foarte naturali, ceea ce e o mare realizare pentru un film romanesc cu tarani autentici din perioada aceea. Naturalul nu e chiar apanajul filmelor romanesti din acea perioada: ne-a mai luat vreo 20 de ani sa recuperam si asta ne-a impins direct in curentul minimalist din care nu mai reusim sa iesim nici azi.
O lacrima de fata e interesant de vazut pentru a vedea ca se poate si altfel. Sa nu uitam ca in perioada respectiva filmele politiste erau fie cu comisarul celebru (de fapt erau mai mult de actiune) fie angrenate intr-o mica propaganda de partid prin limbaj, situatii, personaje. Filmul de fata nu numai ca reuseste sa iasa din cercul vicios al spionilor imperialisti trimisi sa ne fure noua marile realizari socialiste si opriti cu succes de vesnic triumfatorea militie, dar reuseste sa o faca intr-un mod natural si interesant. Ca o comparatie total deplasata, pentru vremea respectiva ar fi un fel de Crima si pedeapsa intr-o lume in care se face numai Die Hard.