Artistic,  Cinemateca,  Filmele lu' tata

La Historia Oficial si Missing

A trecut un an si vreo 3 luni de cand vreau sa scriu despre aceste doua filme si nu mai apuc. Am si uitat toate nuantele de care vroiam sa scriu si care dau calitatea acestor filme, dar voi incerca totusi sa creionez cate ceva din ce m-a facut sa le pun in cinemateca mea.

Intamplarea face ca le-am vazut unul dupa celalalt, chiar in ordinea din titlu, si ce bine ca a fost asa. Ambele vorbesc despre regimurile opresive din America de Sud si despre persoane disparute in mod misterios; ambele au fost facute la inceputul anilor 80 si vorbesc despre intamplari din anii 70; ambele au culori frumoase si un white balance spre galben, specific peliculelor din acele vremuri. Dar asemanarile se cam opresc aici; in rest 2 filme diferite ce vorbesc diferit cam despre aceleasi lucruri si aceleasi vremuri.

Primul este facut de argentinieni in Argentina, despre Argentina; al doilea e marca Costa Gavras, cu actori americani, personaje americane si se petrece intr-o tara nespecificata din America de Sud – gurile rele spun ca e Chile. Primul reuseste sa-si spuna povestea fara nici un soldat, fara sa redea violenta regimului, doar povestind despre; al doilea are tot tacamul de soldati, elicoptere, tancuri, inchisori.

Filmul lui Gavras este bine realizat si te tine in priza, dar „beneficiaza” de clisee din Hollywood. Traind o scurta perioada din viata mea intr-un regim totalitar opresiv si avand amintiri foarte puternice si vii din perioada respective, Missing cumva nu reuseste sa ajunga la psihologia sistemului si la trairile victimelor. Trecand peste aceste mici inconveniente, merita vazut. Daca sunteti fan Gavras (mai putin rateurile lui) la fel ca mine, atunci cu atat mai mult nu puteti rata Missing.

Pe de alta parte La Historia Oficial isi ancoreaza foarte bine intamplarea in realitate si reuseste in acelasi timp sa priveasca fara manie spre un regim opresiv ce tocmai apusese. Asa ceva in Romania nu a existat. Nici macar acum nu cred ca reusim sa renuntam la ura; singura noastra alternativa e uitarea. Initial autorul filmului vroia sa-l filmeze pe ascuns, dar tocmai cand a terminat scenariul a cazut si regimul totalitar, asa ca a putut sa filmeze la vedere. Cu toate ca priveste in urma fara manie, e un film militant si cred ca asta este unul din punctele lui forte: asa ceva nu trebuie uitat si nu trebuie pus sub semnul intrebarii si al nuantelor.

Spre deosebire de Missing, care are un parcurs destul de „straightforward”, La Historia Oficial este un film complex. Una din marile lui calitati este ca nu priveste nici din perspectiva victimei, nici a calaului, nici a observatorului pasiv. Personajul principal incepe prin a fi observator, dar nici macar pasiv, iar apoi devine victima si afla si ca este sotie a calaului. Ziceam ca filmul e complex, si asta pentru ca nu merge pe varianta clasica „rau – bine”, ci prezinta mai degraba acea realitate gri si mai ales modalitatea prin care persoanjele aflate in diversele roluri sociale isi explica si isi motiveaza actiunile care determina si intretin acest gri. Fiind un film complex, se ajunge pana la nivelul familial si sot-sotie, dar si tata-fiu si frate-frate. Chiar si aceste relatii care ar putea fi privite ca laterale si marginale din perspectiva filmului m-au marcat cat de bine pot fi conturate. Fara indoiala La Histotria Oficial este capodopera dintre cele doua filme, asta neinsemnad ca filmul lui Gavras nu are valoarea lui.

Evident ambele filme se bazeaza pe realitate. Dar care din cele doua se bazeaza pe o poveste reala? Daca v-ati uitat la ele probabil nu ati ghicit. Eu, de exemplu, am fost pacalit. Missing e cel bazat pe o intamplare reala, in timp ce La Historia Oficial e doar o poveste; dar o poveste a mii si mii de oameni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

63 − 54 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.