Little Children

Probabil nu m-as fi obosit pana la urma sa scriu despre acest film daca nu ar fi fost un blog despre copii. Avem aici copii si in titlu, dar si in film, desi numai despre ei nu e vorba. Evident in titlu este o metafora, copiii fiind de fapt adultii care nu resusesc sa-si gaseasca drumul in viata, sau mai bine zis calea spre fericirea si implinirea personala. De fapt ramanem toata viata niste copii, orbecaind cu niste reflexe capatate in copilarie.

Aici deja am supralicitat, in film nefiind dezvoltata chiar directia asta – filmul ramane la metafora facila. Este un film „in doua ape”: ar fi putut fi bun, are niste mici sclipiri, dar se cufunda intr-o mediocritate crunta, in niste clisee de neiertat si in niste solutii cu care eu nu pot fi de acord. Micile sclipiri vin tocmai din micile iesiri neasteptate din cliseu, dar din pacate acestea sunt destul de putine si destul de slabe. Cliseele lovesc crunt intre micile ruperi de ritm si ele par ca vin mereu din directia lui American Beauty. Eu prefer in general sa se puna intrebari, decat sa se dea raspunsuri, dar filmul ne da raspunsuri destul de clare in final si din pacate in majoritate gresite dupa parerea mea.

Referinta la American Beauty nu este intamplatoare. Sentimentul de deja-vu apare inca de la inceput si revine obsesiv in permanenta, culminand tocmai cu punctul culminant, cand deja ma juram pe toti sfintii ca e facut de acelasi regizor. Si totusi nu e. Little Children e doar o copie destul de nesimtita si aflat intr-un derapaj constant pe parcursul celor 2 ore si ceva.

In film se regasesc de fapt cel putin 2 povesti paralele, legate insa foarte bine intre ele. Daca nu stai sa analizezi, nici nu-ti dai seama ca s-ar fi putut face cel putin 2 filme diferite, fara nici o legatura intre ele. Temele sunt si ele cliseu: pe de o frumoasa (sau nu?) poveste de dragoste adulterina, pe de alta parte un obsedat sexual marginalizat de comunitate, pe de alta parte un politist ratat cu propriile sale probleme psihice. Copiii fac doar figuratie, de asemenea intr-un mod foarte „cliseesc”.

Insa mai deranant decat temele cliseu este faptul ca Little Children propune din start niste mari probleme de viata si moralilate: reabilitarea si reintegrarea in societate a unui fost puscarias care si-a ispasit pedeapsa, exagerarile care se fac atunci cand vine vorba de copii si mai ales de sex si copii, monogamia dusa la paroxism si implicatiile ei psihice si sociale si sexuale, incapacitatea de a gasi fericirea, confuziile din propriul cap in drumul spre fericire si alte asemenea teme, care ar merita dezbateri mai capabile si raspunsuri mai bune. Din pacate, filmul ne ofera rand pe rand toate solutiile: fostul puscarias este cam bolnav psihic si deci societatea ar cam avea dreptate sa-i fie frica de el, monogamia este minunata in ea regasindu-si in final fericirea cele doua personaje principale adulterine, nefericirea vine mai degraba din capul tau pentru ca nu apreciezi monogamia pe care o ai, oamenii sunt de fapt buni si alte asemenea.

Cred ca filmul ar avea pretentia ca nu ofera pe tava raspunsurile acestea prestabilite, pentru ca, de exemplu, fostul puscarias obsedat sexual nu prea face mare rau nimanui de fapt. Cu toate acestea, faptul ca in final se automutileaza in asa hal nu cred ca sprijina ideea ca societatea nu facea bine ca se temea de el, nu? In final, chiar daca servit subtil, cliseul inchistat si puritanist specific american e servit complet: fostul puscarias este de fapt periculos si pentru el si pentru altii, in timp ce fostul politist este totusi un om bun; deznodamantul ni-l ofera pe primul convergand spre un comportament patologic si pe al doilea spre o normalitate linistitoare. In acelasi timp nevestele inchistate se dovedesc a avea dreptate: adulterul nu duce la nimic bun, ramanand doar o poveste de dezmat egoist, cei doi protagonisti fiind chiar capabili sa-si distruga familiile si prin asta sa faca rau copiilor, degeaba dupa cum s-a dovedit in final, pentru ca fericirea lor e de fapt acasa. Ce simplu era, nu?! Fericirea lor era tot timpul acesta acasa si ei de fapt nu si-au dat seama.

Bineinteles, pedeapsa de vreo 3 ani de inchisoare pentru „indecent exposure to a minor” nu merita nici o dezbatere, ea fiind mai mult decat justa; marginalizarea de catre societate ar merita o dezbatere, dar totusi se dovedeste a fi justa; ideile de castrare si alte asemenea ar putea fi considerate si ele juste, daca ne gandim bine; in rest micile marlanii ale politistului precum claxonatul in miezul noptii la usa omului sau mesajele vopsite pe aleea din fata pot fi considerate doar niste mici derapaje ale unui suflet traumatizat. In final puritanismul american triumfa in acest film. As banui chiar ca a fost facut in Texas.

In aceeasi directie de cliseu american merg si copiii in filmul asta. Dupa cum spuneam, sunt doar figuratie in filmul asta, ei fiind obraznici sau cuminti dupa cum este necesar: daca mama trebuie sa se isterizeze un pic sau trebuie sa-i conturam un pic debusolarea, atunci copilul poate fi un pic obraznic; dupa ce am aratat ce vroiam sa aratam, copilul se linisteste brusc, pentru ca asa fac copiii la 3 ani. De asemenea, tot la 3 ani gasim copilul rabdator, care asteapta, care nu se tavaleste pe jos si nu tipa ca descreieratul ca vrea nu stiu ce ACUM. Si nu in ultimul rand, tot la 3 ani regasim copilul care sta noaptea pe o strada pustie sa se uite linistit la un bec, fara sa scoata nici un cuvintel, in timp ce mama lui il striga ca descreierata la vreo cateva zeci de metri. Asta bineinteles dupa ce a plecat singur prin cartierul pustiu, noaptea, in cautarea unui stalp cu bec la care sa se zgaiasca. Toate aceste comportamente par foarte reale pentru ca  le vedem tot timpul in filmele americane, insa eu inca nu am vazut asemenea copii in realitate. Majoritatea copiilor au o frica de noapte, pustietate, singuratate sau o combinatie de acestea, se sperie la tipete, simt disperarea din glasul mamei si raspund la acestea daca nu vor sa faca o gluma in momentul ala, nu renunta niciodata cand cer ceva etc.

In concluzie, daca va plac americanii si filmele americane, atunci s-ar putea sa va placa Little Children. Daca aveti asteptari mai mari de la viata, mai bine va mai uitati o data la American Beauty.