Drama,  Studii de caz cinematografice

Salò o le 120 giornate di Sodoma

Citisem cate ceva despre filmul asta inainte de a-l vedea si de aceea aveam asteptari mari de la el, mai ales ca era pe un subiect care promitea. Mare a fost dezamagirea. Filmul poate fi caracterizat printr-un singur cuvant: enumeratie.

O enumeratie de lucruri scarboase si crude, care presupun ca s-ar vrea o enumeratie de perversiuni sexuale sau mai larg, acte carnale. Din pacate nu pot fi ridicate la acest rang. De ce? Pentru ca filmul este golit de orice sentiment, de orice naratiune. Nu stim de unde vin personajele, nu stim unde se duc. Pentru a ajunge la aceste lucruri care totusi nu mi se par banale, mi s-ar parea mai interesant sa mi se explice mecanismul prin care se ajunge aici. Dincolo de lipsa de verosimilitate a acestei enumeratii fara cauza, nu vad nici sensul ei. Care este ratiunea de a fi a filmului? Pentru ce au muncit toti oamenii astia? Nu am reusit sa-mi dau seama.

Filmul are ca baza lucrarea marchizului de Sade Les 120 journées de Sodome ou l’école du libertinage, care la randul ei are tangente cu Infernul lui Dante. Nu am citit niciuna din aceste lucrari si chiar sunt curios unde „s-a rupt filmul”. Daca la Dante era o lucrare complexa (macar ca numar de „cercuri”), care avea cap si coada, o morala, pretentii sacrale si studii de caz, la Sade ma asteptam sa fie despre mecanica naturii umane care duce la astfel de comportamente. Nu stiu daca e asa sau nu, dar in film din pacate nu transpare nimic din aceasta mecanica, ramanand doar o insiruire seaca si fara nici un sens.

Pasolini a simtit nevoia de a muta actiunea in Salo, in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Daca incerca sa dea o urma de verosimil, esueaza cu brio pentru ca nimic nu are legatura cu timpul, locul sau conditiile in afara de cateva elemente inerte si fara semnificatie – de exemplu uniformele. O fi vrut sa faca o paralela intre razboi si perversiuni sau poate intre acel razboi si perversiuni sau poate o paralela cu Republica Salo? Numai el stie.

Personajele principale au aceleasi manii si prefera aceleasi perversiuni. Care? Cam toate; si inca de la inceput. Nu avem o gradare, desi filmul e organizat in patru „cercuri”, care tocmai asta ar trebui sa faca: sa gradeze de la mic, la mare, de la expozitiune la punctul culminant. Din pacate cele patru „cercuri” raman mai mult un meniu, care de altfel ne este prezentat mai mult sau mai putin inca de la inceput.

Daca spuneam ca nu stim de unde vin personajele si cum au ajuns aici, cu atat mai putin stim unde se duc. Filmul se termina apoteotic cu torturarea in masa a victimelor. Autorul nu a simtit nevoia sa ne arate ce se intampla dupa: exista un revers al medaliei sau dimpotriva totul ramane negru? exista o decompensare psihologica a personajelor principale? Tocmai aceste eliminari transforma filmul intr-o enumerare: poti sa elimini foarte multe spre a sugera ceva, dar daca elimini chiar tot, ramane doar o enumeratie lipsita de sens. Finalul poate fi interpretat ca o dominatie nesfarsita a raului, care poate e reprezentat de insasi natura umana, insa eliminarea oricarui mecanism psihologic sterge orice urma de verosimilitate pe care ar putea-o avea filmul. Si daca nu s-ar fi putut intampla niciodata, nici macar intr-un univers paralel sau o alta dimensiune, atunci ce rost mai are?

Daca se dorea a fi doar o enumerare a scabroseniei naturii umane, avand ca scop final moralizator scarbirea sau inspaimantarea noastra, filmul esueaza si aici din pacate. Am vazut filme realizate la fel de simplu, in aceeasi perioada, care te prind mult mai subtil in capcana si care pe deasupra au si cap si coada si sunt si mult mai verosimile. Un singur exemplu: Hexen bis aufs Blut geqult, facut cam cu 5 ani mai devreme.

Insa nu e totul negru in Salo: exista cateva cadre destul de plastice, desi totusi putine. E filmat in genul specific italian al cadrelor austere cu decoruri somptuoase. Sau decoruri austere cu toalete somptuoase. In orice caz cadrele sunt statice, compozitiile clasice, liniile drepte, ritmul mediu- clasic si auster.

Filmul a fost interzis in mai toate tarile timp de zeci de ani si abia relativ recent a inceput sa se mai dea drumul. Aparent in fiecare tara exista niste specialisti care se sacrifica pentru noi. Pentru ca mintile noastre, ale maselor, sa nu fie pervertite de asemenea scarbosenii, isi pervertesc mintile lor. Urasc cenzura de orice fel. Cenzura nu e decat un pretext pentru o gramada de abuzuri, care cresc dintr-unul intr-altul, neducand la nimic bun (vezi regimul comunist ca exemplu). Orice om ar trebui sa aiba dreptul sa vada orice film, oricat de prost si scarbos ar fi.

Unii considera acest film o capodopera. Eu nu am vazut pana acum un film care sa nu fie considerat macar de vreo unul-doi capodopera, decat daca nu e suficient de scarbos sau de plicticos. De fiecare data cand un film e scarbos sau plicticos trebuie sa fie ceva acolo de capodopera, insa noi restul nu intelegem. Eu in niciun caz nu recomand acest film spre vizionare, decat ca studiu de caz.

Probabil filmul asta este cel mai neindicat copiilor. Oare ce sa caute tocmai filmul asta pe un site dedicat tatilor si copiilor? Dar la urma urmei un tata nu ar trebui sa stie tot? Cum altfel poate invata pe copil sa aiba o viata mai buna? Orice idee este utila atat timp cat stii ce sa faci cu ea ca sa te ajute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 3 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.