De la teorie la practica

… cunoscut si sub numele de „practica ne omoara”. Sunt foarte frumoase vorbele frumoase, care includ inevitabil bla-bla-ieli despre cum sa ne crestem copiii. Cu siguranta, orice parinte care s-a preocupat cat de cat de subiect a ajuns in punctul in care vede ca oricat de frumoase ar fi cartile, blogurile, prelegerile sau forumurile, pana la urma… practica ne impotmoleste. Daca nu ati ajuns in punctul asta, fie nu v-ati preocupat destul de subiect, fie pur si simplu nu v-ati dat seama ca una „invatati” si alta faceti – e momentul sa va treziti.

In tot ceea ce scriu pun desigur ceea ce ar trebui sa fac sau ceea ce vreau sa fac. Dar si eu ma trezesc de foarte multe ori ca fac altceva in practica. Si atunci la ce bun toate astea? Pe mine ma ajuta sa-mi pun gandurile in ordine, sa-mi construiesc o strategie, un plan, chiar daca stiu ca nu le voi putea pune in aplicare 100% sau nici macar pe aproape. E important sa stii ce ar trebui sa faci chiar si atunci cand nu reusesti sa faci. E important sa ai tot timpul in cap ceea ce vrei sa faci, pentru ca din cand in cand iti va reveni in cap ca un reflex si poate vei putea face macar un pic mai bine pentru copilul tau.

Daca stam sa analizam toate textele care se scriu si se rostesc pe tema educatiei si cresterii copiilor, vom constata o gama foarte larga de abordari, care in principal se intinde de la o lume ideala, mirifica, un Eden al puericulturii si pana la… nu, nu pana la abordari foarte realiste, ci pana la ceva cat de cat mai in legatura cu realitatea. Inutil de spus ca sper sa ma regasesc in partea dreapta a graficului. Exista un adevarat curent in partea de psihologie care se ocupa cu cresterea copiilor care tinde spre partea stanga a graficului. Aparent, in viziunea marilor specialisti, am putea avea o lume plina de armonie, cu niste copii ca niste lebede delicate, care mananca tot din farfurie tot timpul pentru ca asa prefera ei si totusi nu devin deloc obezi, care se enerveaza doar atunci cand stiu ca nu ne deranjeaza prea tare pentru ca asta e placerea lor, care au ca ideal in viata sa treaca printr-un sistem educational tampit si sa stea toata ziua „cu burta pe carte”, care sa fie sanatosi si sportivi rezolvand probleme de matematica, care sa fie guru ai calculatoarelor (si neaparat sa sparga site-ul de la NASA si sa se angajeze la Microsoft, ca de astea macar am auzit si noi) dar fara sa stea deloc la calculator si tableta, ci mai degraba tot rezolvand probleme de matematica si care sa… etc. etc.

Insa acasa toata lumea zbiara si tranteste, mai degraba ar sta la tableta decat sa iasa afara si mai degraba ar iesi afara decat sa stea cu burta pe carte. Evident apare intrebarea la ce bun sa ne mai pierdem timpul cu marii „specialisti”, daca tot nu vedem nici o legatura cu realitatea. Raspunsul meu e ca ar trebui sa ne extragem informatia intr-un mod propriu, fara a-i distorsiona spiritul. Evident ca ne-ar placea lumea ideala descrisa de ei, dar e la fel de evident ca ea nu poate exista niciodata in realitate. Atunci ar trebui sa luam spiritul acelei lumi si sa transformam in ceva ce putem aplica, ceva ce ni se potriveste noua si credem ca e bine pentru copii. Insa in acest proces sunt cateva greseli pe care le putem face.

Prima greseala e atunci cand aplicam partial si ni se pare ca suntem exact ca in carte. De exemplu, cartea ne spune ca nu e bine sa ne enervam, sa tipam si sa impunem copiilor punctul nostru de vedere fara explicatii. Aplicarea: dupa ce am citit cartea stam la parlamentari de o ora pe o tema absolut banala si apoi revenim la normal in alte situatii: ne enervam, tipam si ne impunem fara prea multe comentarii. Cheia e intotdeauna mijlocul: acel echilibru pe care trebuie sa-l pastram intre ceea ce vrem sa facem si ceea ce putem face si apoi sa facem asta in mod constant.

O a doua greseala este exagerarea, care de altfel se poate vedea si in exemplul de mai sus. E mai important sa luam spiritul mesajului pozitiv, pentru ca daca il luam ad literam ne trezim intr-o utopie exagerata care nu duce la nimic bun. Nici ceea ce ne descriu cartile si prelegerile, nici ceea ce vrem noi nu au cum sa existe in realitate.

Pentru a reusi sa punem in practica ceea ce invatam de la altii trebuie sa ne cream propriile mecanisme, care sa functioneze pentru noi. Stiu ca asta e din nou teorie, dar din pacate scrisul nu poate da decat teorie. Pastrand exemplul de mai sus cu nervii si discutiile, pentru unii ar putea sa functioneze daca reusesc sa-si aminteasca de un anumit lucru in momentul cand apar nervii: de exemplu cat de mult isi iubesc copiii. Pentru altii poate i-ar ajuta o poza cu copiii sau un afis lipit pe perete cu un mesaj plin de inteles, ca de exemplu „nu te enerva, la tăţi ni-i greu”. Pe altii poate i-ar ajuta sa le aminteasca copilul: „mama, iarasi tipi”. Toate acestea implica un ceva care sa declanseze revenirea la sentimente mai bune. Atunci cand trigger-ul nu mai functioneaza, pentru ca in timp inevitabil se va uza, trebuie sa tragem aer in piept, sa mai meditam o data indelung la ce vrem sa facem si sa ne gasim alt trigger.

O alta abordare, mai profunda dar cu rezultate mai bune pe termen lung, presupune sa ne schimbam noi viziunea pentru a putea privi altfel lucrurile. Nu-i asa ca asta ne-am dori si pentru copiii nostri in foarte multe situatii? Atunci de ce sa nu incepem cu noi. Un lucru este enervant sau linistitor, placut sau neplacut, frumos sau urat in masura in care noi il percem asa. Atat timp cat reusesti sa-ti resetezi mintea sa creada ca ceea ce e urat nu e chiar asa de urat sau ceea ce e enervant nu e chiar asa de enervant, si reactiile noastre vor fi mai putin puternice. Pentru a face asta trebuie sa stam sa ne gandim, sa meditam. Mult. Trebuie sa ne concentram asupra partilor pozitive, pentru ca fiecare lucru, situatie, persoana are cu siguranta parti pozitive. Daca nu reusesti sa le gasesti inseamna ca nu te-ai gandit suficient de mult. Trage aer in piept si mai gandeste-te o data. Mult. Si inca o data. Mult. Trebui sa privesti cu atentie in jur, in tine si in ceilalti. Cand treci pe o strada in fiecare zi, nu o mai vezi cu adevarat, totul devine reflex. Opreste-te pe strada aia, uita-te in sus, in jos, in stanga, in dreapta, roteste-te, amesteste, inspira, adulmeca, stai pur si simplu si o sa vezi cum oamenii si strada trec pe langa tine in loc sa treci tu pe langa ei. Poate trebuie sa dormi in strada ca sa o vezi cu adevarat, dar pana la urma, cu suficienta rabdare si vointa o s-o vezi altfel. Depinde doar de tine. Dar trebuie sa fii hotarat sa faci schimbarea si sa fii convins de la inceput ca poti s-o faci. Te astepti la atat de multe de la copilul tau, dar tu nu vrei sa schimbi nimic, nu vrei sa inveti nimic nou. El se schimba si invata in fiecare zi pentru tine. De ce pentru tine? Pentru ca e in instictul lui sa te iubeasca neconditionat pana la o varsta. De ce zic ca tu nu inveti nimic, cand tu inveti atat de multe din carti, prelegeri, bloguri si forumuri? Pentru ca iti alegi doar ce iti place, doar ce iti convine, doar ce suna frumos. Stiu ca nu esti de acord, pentru ca asta deja nu suna frumos. Dar crede-ma, asa e. Asa facem toti. Trage aer in piept, si ia-o de la capat. Mult. Si o sa vezi ca am dreptate.