Sariti la continut


Tot ce e mai bun pentru copilul meu

Cu totii ne dorim tot ce e mai bun pentru copiii nostri. Dar oare stim cu adevarat ce e mai bun pentru propriul copil?

Fiecare si-a dorit ceva ce n-a avut atunci cand era copil. Daca ti-ai dorit o masinuta cu telecomanda, atunci aproape sigur copilul tau va avea multe masinute cu multe telecomenzi care mai de care mai “jmechera”. Daca ti-ai dorit foarte mult sa mananci ciocolata, cu siguranta copilul tau se va indopa cu ciocolata si tot asa. In plus fata de asta, intreaga societate, de la propriii parinti si pana la oamenii de pe strada sau de la televizor, ne invata ca exista un bun suprem pe care trebuie neaparat sa ti-l doresti si trebuie neaparat sa-l obtii: banii.

De la un simplu mijloc de a simplifica tranzactiile si ajungand mijlocul de a-ti intretine existenta, banii au ajuns un scop in sine, scopul vietii, mijlocul de a cuantifica succesul unei vieti. Banii nu ne mai intretin viata, ci ne dau scopul vietii. Chiar daca nu realizam asta, cam pe aici am ajuns cei mai multi dintre noi. Ganditi-va cate activitati din vietile voastre au ca scop banii, cat la suta din timp il petreceti pentru a face bani. Am fost invatati sa gandim si sa simtim asa si la randul nostru ii invatam acelasi lucru pe altii prin actiunile noastre, chiar si pe copiii nostri. Insa nu ar trebui sa fie asa. Chiar daca banii ar aduce fericirea, de ce ne dorim mai mult banii decat fericirea? Nu dorim banii mai mult decat fericirea? Atunci de ce cele mai multe actiuni ale noastre au ca scop banii si nu fericirea? Cat de multi oameni merg la serviciu gandidu-se cat de fericiti vor fi si cat de multi oameni merg la serviciu gandindu-se cat de multi bani vor castiga in ziua de salariu?

In practica asta ne dorim pentru copiii nostri cel mai adesea: masinuta pe care n-am avut-o, ciocolata pe care n-am mancat-o, excursiile in care n-am fost si pe termen lung – banii, mai multi decat am avut sau vom avea noi vreodata. Problema e ca copiii nu-si doresc toate lucrurile astea. Evident, un copil care vede o mie de masinute le va vrea pe toate si apoi toata inghetata si toata ciocolata. Asta pentru ca copiii nu resusesc sa vada bine relatiile cauza-efect, mai ales atunci cand intra in ecuatie mai mult de doua lucruri si mai important, nu reusesc sa inteleaga magnitudinea lucrurilor. Ei abia invata lucrurile astea si e un proces de durata. Pentru ei, 1 km sau 1000 de km inseamna cam acelasi lucru, chiar daca gasesti comparatii prin care sa le explici cam ce inseamna distantele respective. De aceea isi doresc tot ce pare frumos, ce pare a le aduce un beneficiu pe termen scurt. In procesul de crestere invatam foarte greu ca intotdeauna sunt mai mult de doua viariabile in ecuatie, ca totul e mai complicat de atat. Si cu toate astea, de multe ori ne trezim reducand totul la o singura variabila: banii.

Abundenta lucrurilor nu poate face decat rau. Un copil care are de toate nu va reusi sa se bucure cu adevarat de acele lucruri. Acele lucruri vor deveni mai degraba o povara, fara sa-si de seama nici el, nici parintii. Un copil care are fara sa-si doreasca e cam la fel de nefericit ca acela care isi doreste fara sa obtina. Pentru a maximiza satisfactia si indirect gradul de fericire trebuie sa ne dorim, sa facem ceva pentru a obtine, sa obtinem, sa-l folosim si apoi sa ne dorim altceva. Dar fiecare etapa din acest proces trebuie sa dureze nici prea mult, nici prea putin – timpul este cheia aici.

Nu in ultimul rand, de cele mai multe ori exista si un mare revers: parintii au impresia ca le ofera copiilor “tot ce e mai bun” pe gratis, dar de fapt nu e asa. In realitate se asteapta sa obtina ceva in schimbul eforturilor de a le da copiilor ceva ce nu si-au dorit cu adevarat: unii asteapta obedienta, altii se asteapta ca copiii sa gandeasca la fel ca ei, altii asteapta ca copiii sa faca tot felul de lucruri, ca de exemplu sa obtina note mari la scoala. Rezultatul de obicei este exact invers; copiii care au prea multe lucruri fara sa le ceara devin “copiii problema”. Pe de o parte datorita faptului ca primesc ceva ce nu-i face cu adevarat fericiti si atunci primesc mai putin din ceea ce isi doresc cu adevarat dar nici macar nu stiu (poate atentie, dragoste, intelegere etc.); pe de alta parte pentru ca li se cer prea multe lucruri in schimbul la acel ceva ce nici macar nu si-l doreau. Tie cum ti-ar placea ca daca eu iubesc usturoiul dar nu prea aveam cand eram mic, sa te indop acum cu usturoi in fiecare zi si sa-ti cer asa… cate vreo mie de euro pe zi. Suna ca o afacere buna, nu? Dar am uitat sa-ti spun ca nu prea ai de ales, pentru ca tu esti copilul meu si eu stiu mai bine decat tine ce e bine pentru tine, ce-ti doresti tu cu adevarat de la viata. Poate nu-ti doresti usturoiul acum, dar peste vreo 20 de ani o sa vezi ce bine ti-a facut. Peste vreo 20 de ani o sa-mi multumesti. Sau nu…? Ce mai conteaza… Acuma scoate mia de euro de care vorbeam si ne mai vedem si maine. Si in fiecare zi. Vreo 20 de ani.

Concluziile ar fi cam urmatoarele. Sa nu confundam viata noastra cu viata copilului nostru, dorintele noastre cu ale lui, frustrarile noastre cu ale lui. Apoi sa nu credem ca tot ce cere isi si doreste. Trebuie sa-i dam timp sa-si doreasca cu adevarat, sa-l invatam sa obtina ceea ce-si doreste si sa-i lasam suficient timp sa parcurga tot procesul de care vorbeam. Rolul nostru nu e sa-i dam si nici sa-i aratam ce vrea sau ce ar trebui sa vrea. Rolul nostru e sa-l ghidam pentru a descoperi singur ce vrea si pentru a invata cum sa obtina ceea ce vrea si nu in ultimul rand, pentru a-si da seama singur daca pretul platit pentru ceea ce vrea e prea mare sau nu.

Desi am fost si eu programat de societate sa-mi doresc banii si nu pot sa ma rup de asta si sa nu-mi doresc asta pentru copiii mei, eu mi-am dorit intotdeauna in primul rand sa fie fericiti si sanatosi sau macar veseli si bucurosi. Incerc tot timpul sa nu uit asta, pentru ca e foarte usor de uitat.

Publicat in categoria Psihologisme.


Un raspuns

Ramaneti la curent cu aceasta conversatie, abonati-va la feed-ul RSS de comentarii pentru acest articol.

  1. Emil spune

    …..si nu in ultimul rand copilul sa ajunga sa fie independent.



HTML acceptat partial

sau raspundeti la acest post via trackback.