Sentimentalisme

Cand trebuie sa fugi? Care sunt semnele?

M-am intrebat de multe ori, daca as fi fost german in Germania nazista cum as fi putut sa-mi dau seama ce va urma? Cand ar fi trebuit sa fug? Care ar fi fost momentul determinant in care ar fi trebuit sa-ti dai seama ca totul se va termina urat? Ai fi avut curajul sa fugi? Pentru ca cu siguranta nu ti-ai fi dat seama cam cat de urat va urma sa fie. Bineinteles toate intrebarile astea se pot pune si in cazul unui evreu in Germania nazista, insa mi se pare mult mai interesant si mai complicat cazul unui german. Bineinteles mi-am pus aceleasi intrebari si pentru cazul unui roman in Romania comunista. Cam cand ar fi trebuit sa-ti dai seama ca trebuie sa fugi si ai fi avut curajul sa o faci? Nu am gasit un raspuns la aceste intrebari.

In schimb, intrebarile mi-au revenit in cap la timpul prezent zilele trecute. Sunt astea semnele? Din pacate cred ca da. Sunt suficiente? Nu stiu; asta este tot timpul marea intrebare. Am curajul sa fug? Deocamdata nu.

Astazi este 7 iunie 2012 si tinand cont de introducerea de mai sus cred ca toata lumea si-a dat seama ca urmeaza un articol pe teme politice. Fiind in romaneste probabil il vor citi doar romani si fiind roman ai cu siguranta o mare intrebare: sunt cu Basescu sau impotriva lui?

Aparent in mintea noastra de romani nu poate exista nicio alta intrebare in afara de „cu sau impotriva?” – restul nu mai conteaza. Amanuntul ne conduce viata: toata lumea vrea sa stie daca pierde sau castiga un ban la salariul de luna asta. In viziunea maselor principiile, ideile, conceptele sunt niste chestii fara semnificatie, importante doar pentru naivi, fara aplicabilitate practica sau poate doar un lux pe care nu ni-l putem permite. Omul de rand are nevoie de ceva palpabil repede-repede, are nevoie de un obiect al urii, pe care sa dea vina tot timpul pentru toate nerealizarile lui.

De aceea intr-un astfel de articol te simti obligat sa-i injuri mai intai pe toti, pentru a putea fi ascultat mai departe si pentru a putea vorbi despre lucrurile despre care vroiai de fapt sa vorbesti: principii si institutii. In final nu conteaza daca Basescu e bun sau rau, daca pleaca sau nu. Nu conteaza nici daca Ponta si Antonescu sunt buni sau rai sau daca pleaca sau nu. La fel cum nu au contat nici Iliescu, nici Constantinescu, Roman, Stolojan, Vacaroiu, Ciorbea, Vasile, Isarescu, Nastase, Boc, Ungureanu si multi altii. Fiecare din acestia a fost sustinut cu fervoare si chiar violenta de catre unii si apoi hulit de catre aceeasi sustinatori.

Nu, discursul meu nu e nici despre scarba care este politica in general si nici despre „asa este la noi”. Nu, politica nu este o scarba si nici o curva, desi seamana foarte bine. Nu, tara noastra draga nu este un caz special. Uitandu-ne in istorie sau pur si simplu in jurul nostru vom vedea ca toate lucrurile s-au mai intamplat de multe ori. Bineinteles de fiecare data exista si ceva diferit, dar acestea sunt doar amanunte.

Acum ca am eliminat de pe lista demonii urii si ai nepasarii, despre ce vorbim de fapt? Acum putem vorbi in sfarsit despre lucrurile care conteaza cu adevarat: despre cum se construieste un strat prosper, cu oameni fericiti. Cum? Prin civilizatie si democratie. Acestea nu vin brusc si nu sunt niste cadouri. Asta stia si Brucan cand ne-a dat 20 de ani.

Democratie nu inseamna un vot din cand in cand si de asta nu poate veni brusc. Democratia e un intreg sistem care se autoregleaza spre a imparti prosperitate intr-un mod optim tuturor membrilor comunitatii sau macar unei mari majoritati. Autoreglarea sistemului se face prin spiritul civic al membrilor comunitatii si prin institutiile sale. Toate acestea necesita mult timp pentru a fi cladite; este necesar sa dai de foarte multe ori cu capul pentru a invata ceva ca membru al unei comunitati, tocmai pentru ca e mai greu de facut legatura dintre tine si comunitate si de vazut relatia indirecta de cauzalitate. Democratia este de fapt un ideal spre care ar trebui sa tinda sistemul prin oscilatii care sa nu-l scoata din starea de echilibru, ci dimpotriva, sa convearga spre aceasta.

In ultimii 20 de ani Romania a oscilat spre starea de democratie, am avansat incet-incet si a crescut si prosperitatea incet-incet. Am mers foarte greu, dar totusi am evoluat. Din pacate, in ultimele saptamani oscilatia a inceput sa fie prea mare, sistemul tinde sa iasa din convergenta. Tocmai cand justitia reusise sa gaseasca si un fost prim-ministru corupt macar un pic, dupa ce toata lumea stia de vreo 15 ani ca e corupt ceva mai tare, ne trezim ca ne intoarcem cu cel putin 10 ani in urma, cand oameni ca Rodica Stanoiu taiau si spanzurau prin justitia romana pentru a indeplini sarcinile de partid trasate de micul despot aflat acum in sfarsit dupa gratii. Intoarcerea asta e mai grava decat faptul in sine pentru ca s-a produs atat de brusc. Uite cum totul se poate narui in cateva zile din varful a vreo 2 pixuri sprijiniti de o sleahta flamanda de parvenire.

Ponta si Antonescu sunt obsedati de Basescu si se chinuie de cativa ani buni sa ne faca si pe noi la fel. Si cred ca au si reusit: societatea e obsedata de Basescu de mult timp. Obsesiile astea au existat tot timpul la romani – se pare ca doar atat ne duce mintea. Ceea ce e rau in toata treaba asta e ce au ajuns sa faca pentru a-si satisface obsesia.

Romania este invata cu discretionarul, cu nesimtirea, cu abuzul, cu indoirea legilor si a hotararilor dupa interesul propriu si alte asemenea. Romania e invata si cu numirea de oameni de la partid in functii publice care ar trebui sa fie nepartinice si cu subordonarea institutiilor partidului aflat la putere. Cand vine unul la putere incepe sa se schimbe toti sefii de pe la toate institutiile, inclusiv directorii de scoala de exemplu. Si totusi uitandu-ne de unde am venit, in ultimii 20 de ani totusi am evoluat, chiar si infim, totusi am evoluat.

In guvernarea Ponta am ajuns in schimb sa facem toate schimbarile in cateva zile si sa nu mai schimbam doar functionarii, ci institutiile cu totul. Principiul este „nicio zi fara schimbare”. Algoritmul este: „daca nu faci cum iti spun eu, dau o ordonanta de urgenta, te trec in subordinea Guvernului si te dau afara”. Romanii stau linistiti pentru ca tinta e clar ca nu sunt ei: probabil ca nu va ajunge sa treaca si Asociatia de Locatari in subordinea Guvernului pentru ca n-are de ce. In schimb aceeasi romani nu-si dau seama ca ei sunt victimele colaterale.

Nici mie nu-mi  place de Basescu, vad Curtea Constitutionala ca o institutie malefica, care a facut mai mult rau decat bine, de Avocatul Poporului n-am mai auzit decat acum vreo 10 ani si oricum nu-i vad rostul etc. etc. Problema este ca toate schimbarile trebuie facute respectand regulile jocului, adica legile tarii. Acesta este fundamentul unei democratii si a unei societati prospere in ansamblul ei. Atunci cand nu respecti regulile, jocul se strica si se formeaza arbitrarul. Apoi aceste se transmite de sus in jos mai repede decat ne-am putea inchipui. Semnalul este valabil pentru toata lumea: „jocul il fac eu, regulile nu mai exista”. Atunci oamenii incep sa se simta amenintati: mai intai judecatori, procurori, inalti functionari. Cand se simt amenintati, nu mai respecta nici ei regulile si fac ce vor. Cand nu mai respecta regulile, incep sa faca asta si in interes personal, pe principiul „si ailalti fura, eu de ce sa fiu mai prost?” Toata chestia asta se transmite apoi pe scara ierarhica sau si mai simplu prin exemplul oferit de televizor.

Noi ca romani ar trebui sa stim foarte bine chestiile astea pentru ca de acolo venim si nici macar nu le eliminasem complet. Si cu toate astea se pare ca am uitat. Nu degeaba imnul nostru se cheama „Desteapta-te romane”.

Din cate am vazut pana acum, cam toata lumea e de acord ca ceva nu e in regula cu ceea ce se intampla. Unii au vesnica scuza ca „si ceilalti au facut la fel”, altii sunt dispusi sa treaca peste orice pentru inaltul si sfantul ideal de a scapa de raul railor Basescu, altii se pierd in dihotomii semantice: „este lovitura de stat sau nu?”. Nici in Germania nazista nu stiu sa fi existat o opozitie semnificativa sau premonitorie inainte de inceperea razboiului: toata lumea era fericita pentru ca aveau un dusman comun si vor putea sa lupte impotriva lui. Ce a urmat noi stim acum, dar ei traiau in cea mai dulce ignoranta.

In zilele noastre deocamdata s-a ajuns la nivelul la care guvernul mai intai zice ca vrea sa revoce vreo 2 judecatori, dupa care trec la „hai ba c-am glumit, ba; ce v-ati speriat asa?”. Apoi daca nu prea ai chef de judecata dai o lege sa nu se mai judece sau mai bine le zici sa termine mai repede ca oricum n-au ce sa vorbeasca atata, nu? Asta ca sa nu sara in sus americanii si europenii ca tampeniile lor democratice. Cam cum va mai functiona justitia in continuare? Ce vor zice judecatorii din Romania: „n-are treaba cu mine; pe mine oricum nu ma poate revoca, numai pe aia de la Curtea Constitutionala; oricum eu respect legea chiar daca ma da afara; oricum celelalte legi le respecta, numai cu Constitutia are o problema etc etc.” Suna foarte verosimil intr-adevar. Ironia sortii este ca guvernarile cele mai despotice in romania sunt facute de doctori in drept.

Abia astept sa mai vad ce se mai intampla azi: poate se trece si Asociatia Veteranilor de Razboi in subordinea Guvernului, ca doar ieri s-au schimbat vicepresedintii Institutului National de Statistica. Probabil nu iesea productia la hectar cum trebuie.

Ce legatura au toate astea cu copiii? Copiii vor mosteni societatea pe care le-o cream. Nu trebuie sa ne asteptam sa aiba ei o viata mai buna daca nu le-o cream noi. Nimic nu se sterge din istorie, timpul merge doar inainte; orice facem azi are consecinte maine, iar maine va fi viata lor in loc de a noastra, ceea ce conteaza de fapt.

Un comentariu

  • Pop Mihai

    Eu de politica asta românească şi internaţională m-am săturat! M-am săturat şi de domnul Băsescu,şi de domnul Ponta,şi de toţi cei ce conduc această ţară şi toate ţările de pe Pământ! Pe scurt,m-am săturat de ştiri,şi m-am săturat de faptul de a mă conduce alţii!!! NU-I URĂSC PE POLITICIENI,MI-E LEHAMITE DE EI ŞI DE POLITICA NESĂBUITĂ ŞI LIPSITĂ PARŢIAL SAU TOTAL DE LOGICĂ ŞI DE JUDECATĂ SĂNĂTOASĂ!!! A venit timpul să mă conduc eu pe mine şi nu alţii,indiferent cine-ar fi!! A venit timpul să fiu propriul meu Dumnezeu şi propriul meu stăpân!! A venit în sfârşit timpul să-mi văd de treburile mele,să trăiesc o viaţă bucurându-mă de munca pe care o pot face,de Soare care răsare dimineaţa,de apusurile de soare ce însoţesc fiecare seară,de cântecul plăcut al păsărelelor,de iarba fragedă şi verde a Pământului,de muzica frumoasă şi sănătoasă pe care o ascult,de dragostea,Iubirea şi prietenia pe care le primesc şi dăruiesc aproape zilnic,de programe tv şi radio frumoase şi sănătoase,fără ştiri sau vreo umbră de politică. Mi-e greaţă de politică,e un rahat pentru mine! Iar în asemenea mizerii nu mă poate obliga nimeni să mă bag. De 8 ani nu votez,şi mi-e mai bine-aşa,cu mult,mă simt mult mai liniştit şi mai împlinit ca om. Pentru mine contează dragostea,Iubirea,fericirea,înţelegerea,împăcarea cu cei ce m-au supărat sau mi-au făcut ceva pe parcursul timpului care trece,tăcut dar harnic,uneori pe lângă noi,şi mai ales comunicarea,care este cheia tuturor succeselor şi reuşitelor în viaţă,pe orice plan posibil! Multe succese şi realizări,bogate reuşite şi o viaţă fără griji vă doresc dumneavoastră tuturor! IZOLANDU-NE DE ŞTIRI,DE MEDIUL POLITIC ŞI PSIHO-SOCIAL,PUTEM AVEA O VIAŢĂ FERICITĂ ŞI ÎMPLINITĂ DACĂ NE OCUPĂM DIN PLIN DE EA,ŞI DEVENIM ASTFEL OAMENII CEI MAI INFORMAŢI DE PE PĂMÂNT!!! MULT SUCCES VĂ DORESC!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× 9 = 90

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.