Sariti la continut


Noul plan cadru pentru gimnaziu – reforma in invatamant? Serios?

Urmaresc de ceva timp stirile despre “noua” reforma in invatamant – acum episodul gimnaziului. Mai intai comisia de super profesionisti care au crapat piatra in patru, apoi dezbateri, pareri si acum bomba: avem un nou plan cadru pentru gimnaziu, o noua reforma – e aici, treaba e brici.

Vi s-a blocat vreodata calculatorul, router-ul sau telefonul? Nu e nicio problema, se rezolva: la calculator e simplu, pentru ca ai un mic buton marcat cu reset, pe care daca il apesi revine totul la normal (de cele mai multe ori). Acelasi lucru poti sa-l faci si la router, dar daca nu ai buton de reset poti oricum sa-l scoti din priza si sa-l bagi la loc si revine totul la normal. In cazul telefonului e ceva mai dificil pentru ca nu ai nici buton de reset si degeaba il scoti din priza. Dar oricum se rezolva: ii scoti acumulatorul, apoi il bagi la loc si revine totul la normal.

Suntem atat de obisnuiti sa facem aceste lucruri, incat le facem chiar si cand nu e cazul. Dar cand vine vorba de invatamant, desi e atat de evident ca stam de zeci de ani cu BSOD, tot nu ne prindem ca ar trebui sa dam un reset. Si chiar daca ne-am prinde tot degeaba ar fi: buton de reset nu avem, daca incercam sa-l scoatem din priza incepe sa tipe sistemul la noi, iar daca vrem sa-i scoatem acumulatorul vedem ca intregul sistem e atat de prafuit, mancat de rugina si in principiu stricat, incat ar fi mai bine sa-l aruncam la gunoi si sa ne luam altul. Cel putin asta am face cu calculatorul, router-ul si telefonul.

Si daca nu putem sa dam reset si nici sa-l aruncam la gunoi, ne multumim sa ne facem ca-l peticim pe ici pe colo. Ce are de nu functioneaza?! Cu siguranta avem virusi; asa ca instalam un antivirus si stam cateva ore sa scaneze desi era destul de clar ca nu avem niciun virus sau cel putin problemele noastre nu veneau de acolo. Mai stergem din chestii, ca poate o fi prea plin micutul si de asta nu mai poate saracul. Sunam la prieteni sa ne dea sfaturi intelepte: poate sa-l punem in congelator, poate niste spirulina sau poate nu l-am sfintit cum trebuie.

Cam la fel e si cu sistemul de invatamant. Acum vreo 20 de ani, cand eram si eu un tanar invatatecel, ne-am dat seama ca ceva ar trebui schimbat pe ici pe colo in invatamantul romanesc. Asa ca a inceput marea reforma. In ce a constat marea reforma? Pai e simplu: s-au facut semestre in loc de trimestre si niste vacante fantoma. Ei, sunt rau – nu a fost doar atat. Se mai mutau si materiile de la bac de la o zi la alta: ba se dadea istorie, ba nu se mai dadea istorie; ba puteai alege sportul, ba nu mai puteai alege sportul. Oricum ati inteles ideea: in fiecare zi sa se schimbe cate ceva pe ici pe colo prin punctele esentiale, adica pe la marginile extreme, asta pentru a ne mentine tot timpul atenti si vigilenti. Rezultatul? Pai acum ca am avut atatia ani cu semestre e mai bine?

Mai bine sau nu, oricum tot mai trebuie schimbat ceva pe ici pe colo prin punctele esentiale, adica tot niste amanunte de pe la margini. Si aici apare noul plan cadru pentru gimnaziu: am mai adaugat vreo 2 materii noi fantoma, am mai mutat vreo 2 ore dintr-o parte intr-alta si iata ca a rezultat o noua frumoasa reforma. Ce vom rezolva cu asta? Pai nu stiu – ce vroiam de fapt sa rezolvam? Pai… nu stiu.

Si aici e prima problema: tot peticim sistemul ca sa bifam activitati, dar de fapt nu stim ce vrem sa realizam? Stiu, vrem sa avem copii frumosi, sanatosi si destepti, dar asta e la fel de practic ca Constitutia Romaniei (da, domnu’ trollu’, e chiar o cacofonie) – si acolo se zice ca suntem niste oameni liberi, cu multe drepturi si ca in principiu trebuie sa mearga treaba bine in tara; de amanunte precum unde sa se duca malaiu’ sau daca scapa penalii de condamnari cu interceptarile SRI se ocupa Curtea Constitutionala. Si daca ar fi totusi sa ne propunem niste scopuri mai practice pentru invatamant care ar fi acelea? Sa avem cat mai multi olimpici sau sa stie toti sa scrie si sa citeasca? Sa avem cetateni care cunosc si respecta drepturile lor si alte celorlalti sau sa ne plateasca pensiile cand o sa crestem ei mari si noi batrani? Sa avem o societate toleranta si deschisa sau doar cu romani verzi care merg si mai ales dau un ban la biserica? Stiu, stiu, raspunsul e simplu: le vrem pe toate. Problema e ca in practica nu poti sa le vrei pe toate si sa le si obtii. Trebuie sa-ti faci o lista de prioritati. Atat timp cat nu stim care ne sunt prioritatile, de ce ne mai obosim sa facem o asa-zisa reforma?

Reformele invatamantului in Romania nu au de fapt nici un scop. Ele doar recunosc faptul ca ceva nu e bine in cum e acum si atunci trebuie schimbat ceva. Si cum schimbam? Pai mai intai ne uitam pe ce avem si le luam la puricat: matematica ne trebuie? – trebuie – lasam asa; romana ne trebuie? – trebuie – lasam asa; etc. etc. Apoi, dupa ce am stabilit ca trebuie toate si e foarte bine sa ramana la fel, ce dracu’ mai schimbam? Pai nu stiu – poate sa mai adaugam ceva. Am vrea sa mai invete copilul poate ceva despre drepturi si libertati, poate ceva practic despre cum sa-si gestioneze banii si poate si ceva sah (ca-i fain) etc. – OK – mai bagam niste ore. Le punem frumos in tabel, si cand ne uitam in coloana cu total ore vedem ca ne-au dat vreo 40. Unii zic ca nu-i bai, altii zic ca-i bai – deci bye bye. Acum e momentul in care luminatii isi dau seama ca ceva poate totusi nu e in regula si ar mai trebui scos cate ceva. Pai sa le scoatem pe alea pe care le-am bagat? Pai atunci unde mai e reforma? Stiu – hai sa le facem optionale – in felul asta au si ramas si le-am si scos – fain, nu? – asa o gandire se poarte obtine numai de la profesor universitar in sus. Si totusi reforma consta doar in niste optionale? Unii ar putea zice ca atunci reforma e optionala. Stiu si la asta – mai facem vreo 2 obligatorii si mai scoatem vreo 2 ore de pe la niste plictiseli care nu intereseaza oricum pe nimeni – mai o biologie, mai o istorie. Evident, lumea sare in sus: cum sa scoatem?! tocmai biologie?! si istorie?! E drept ca la fel ar fi spus despre orice altceva: sport, matematica, religie etc. Si atunci unde mai e reforma? Dom’le trebuie reforma, asa ca ciocu’ mic. Oricum la anul vin altii si o sa aiba cu siguranta reforma lor: o sa puna la loc o biologie si o sa scoata o geografie. Dar nu-i bai, ca reforme de astea o sa se faca si peste 2 ani si o sa se puna si geografia la loc.

Cred ca acum veti zice ca-s vreun insider si ca stiu foarte bine cum functioneaza sistemul. Dar nu – e doar atat de evident ca nu puteau face altfel decat asa, din moment ce a iesit asa ceva.

In buna traditie romaneasca, toata lumea are de criticat cate ceva despre orice – dupa cum se vede si eu fac la fel. Dar nu-mi place sa fiu asa de bun roman si atunci ma simt dator sa pun si ceva in loc; de fiecare data cand daram ceva, ma simt dator sa construiesc ceva in loc. Si atunci va voi expune cum vad eu ca ar trebuie sa fie lucrurile.

Vorbeam ca ar trebui sa pornim de la lista de prioritati, de la scopurile invatamantului si ale educatiei in general. In umila mea opinie, scopurile ar trebuie sa fie acestea (ordonate dupa prioritate):

  1. Copiii de azi si adultii de maine sa fie oameni fericiti si impliniti. Toate celelalte – bani, cultura, sanatate etc. – sunt doar mijloace de a atinge fericirea si implinirea, astfel incat sa nu traim degeaba. Ca sa ajungem la fericire trebuie sa asiguram si mijloacele: sa-i invatam sa construiasca, sa creeze, sa viseze; sa-i invatam sa-si asigure mijloacele materiale si sa se poata bucura de mijloacele spirituale.
  2. Sa avem o societate bazata pe echitate, dreptate si libertate, in care dreptul meu merge pana la ingradirea dreptului tau, in care orice om are un loc si un drept de a-si atinge fericirea si mai mult decat atat, are si mijloacele pentru asta. Aici intra si justitia, economia, sistemul sanitar etc.
  3. Sa avem o societate prospera, pentru ca prin prosperitate ne asiguram macar o parte din mijloacele necesare pentru a fi fericiti. Din nou, sa invatam sa construim, sa fructificam, de data asta la nivel macro.
  4. Sa asiguram progresul atat individual, cat si al societatii in ansamblu. Sa mergem mereu inainte, sa gasim sau sa inventam mereu ceva nou.

Veti spune ca aceste prioritati sunt prea generale, lucru pe care tocmai il criticam mai sus – si veti avea dreptate. Dar aveti putintica rabdare si voi ajunge si la concret, la practic, la pragmatic. Aceasta lista scurta si simpla de prioritati, chiar si generale, ne poate asigura sa nu facem pasi gresiti. Daca vom dori sa facem o schimbare concreta, de exemplu pentru a asigura o mai buna inegrare pe piata muncii a tinerilor absolventi, deci pentru mai multa prosperitate, care s-ar inscrie la punctul 3 de prioritati, si acea schimbare va fi foarte neplacuta pentru copii, vom vedea astfel ca incalca punctul 1, care are prioritate mai mare – deci in final ar trebui sa renuntam la acea schimbare si sa ne gandim la altceva. Atat timp cat avem o lista scurta de prioritati peste care nu putem trece si la care ne vom raporta tot timpul, vom avea si un mijloc simplu de validare a oricarei schimbari, a oricarei reforme. Lista asta este lista mea de acum – cu siguranta nu e perfecta, probabil nici completa, nici cea mai buna. E lista mea si cred ca ar fi un bun punct de plecare pentru a construi o lista a tuturor sau macar o lista a majoritatii. Cred ca este esential sa avem asa ceva inainte de toate, indiferent cum ar arata o astfel de lista.

Acum ca am vazut scopurile generale, voi trece si la cele practice. Ce vrem de fapt sa faca sistemul de invatamant cu copiii nostri:

  • Fiecare viitor adult ar trebui sa fie capabil sa inteleaga si sa se descurce in societatea actuala, in viata de zi cu zi. Asta inseamna sa stie sa scrie, sa citeasca, sa faca calcule de baza (da hater mic, din nou o cacofonie), sa caute pe internet, sa stie sa adune, sa filtreze, sa sintetizeze si sa-si extraga esentialul relevant din informatiile la care acces indiferent de surse (internet, carti, stiri etc.), sa stie sa valideze veridicitatea informatiilor, sa stie sa-si gospodareasca banii (ai lui, ai firmei, ai societatii), sa-si stie drepturile si modurile prin care isi poate asigura respectare lor, sa stie sa foloseasca echipamentele uzuale din jurul lui (calculator, bancomat, masina de spalat etc.)
  • Fiecare viitor adult ar trebui sa se simta parte integranta a societatii, nu in sensul in care societatea si individul sunt doua entitati distincte cu interese de cele mai multe ori divergente, ci dimpotriva: societatea e o asociere a unor indivizi pentru a avea mijloace mai multe si mai bune, care in final sa asigure un plus de bunastare, fericire, implinire pentru fiecare individ al societatii; scopul societatii e unul individual: un plus pentru mine; dar pentru a ajunge acolo trebuie ca fiecare individ sa contribuie cat mai mult. Viitorul adult trebuie sa stie ca societatea e doar o asociere de oameni ca el, care s-au unit ca sa faca ceva impreuna. Asta inseamna ca trebuie sa aiba propria contributie la societate, pentru ca binele societatii depinde si de el. In acelasi timp inseamna ca are un cuvant de spus in mersul societatii si societatea trebuie sa se orienteze si dupa dorintele si aspiratiile lui.
  • Fiecare viitor adult ar trebui sa stie ce asigura prosperitatea si progresul societatii: justitia, dreptatea, toleranta, spiritul civic, etica, echitatea etc.
  • Fiecare copil ar trebui lasat sa viseze si sa invete sa-si foloseasca creativitatea spre a construi si a-si asigura astfel implinirea personala si progresul sau si a societatii
  • Fiecare copil ar trebui invatat sa-si rezolve problemele indiferent de natura lor, sa foloseasca cat mai eficient mijloacele pe care le are dispozitie, sa-si dezvolte strategii, sa-si construiasca mijloace noi, sa persevereze.
  • Fiecare copil ar trebui sa-si descopere propriile pasiuni, abilitati si sa-si construiasca competente pe ele, nu pe alte domenii.

Din nou, lista probabil e incompleta, formulata aiurea etc. Dar ar putea constitui un punct de plecare pentru ce am vrea sa construim pentru copiii nostri sau sunt singurul care crede in asa ceva? Avem macar nevoie de o lista de scopuri sau trecem direct la peticit pentru ca “specialistii” stiu e mai bine ce e de facut?

In plus, ar mai trebui sa stabilim si un set de reguli de baza pentru implementarea sistemului:

  1. Beneficiarii sistemului de invatamant sunt copiii, numai copiii si toti copiii in mod egal. Acestia isi exercita optiunile, aprecierile, dorintele, necesitatile fie direct, fie prin intermediul parintilor. Pana la implinirea varstei de 18 ani de catre copil, optiunile parintilor vor avea prioritate fata de cele ale copilului atunci cand nu contravin legii.
  2. Statul trebuie sa sigure finantarea suficienta a sistemului de invatamant pentru atingerea scopurilor propuse.
  3. Finantarea de la stat trebuie impartita in mod egal pentru fiecare copil, indiferent daca acesta se afla in sistem de invatamant de stat sau privat. Pentru fiecare copil se va acorda de la stat aceeasi suma de bani unitatii de invatamant la care activeaza, indiferent de forma de organizare sau proprietate. Numai cu titlu de exceptie statul poate acorda sume suplimentare copiilor din medii defavorizate (saraci, orfani etc.). Institutiile de invatamant pot beneficia de fonduri suplimentare doar din surse private sau non-guvernamentale.
  4. Invatamantul trebuie sa fie apolitic in sensul in care nu este acceptata sub nicio forma promovarea, dezbaterea sau simpla mentionare a nici unui partid, politician sau candidat. Interdictia se aplica tuturor persoanelor (inclusiv dar nu numai elevi, profesori, parinti etc.) si tuturor obiectelor si materialelor (inclusiv dar nu numai afise, pliante etc.)
  5. Elevii si profesorii au dreptul sa dezbata probleme si politici administrative (buget, sanatate, organizarea institutiilor statului, eficienta lor etc.) indiferent de sursa lor (guvern, administratie locala, institutii publice, propria unitate de invatamant etc.). De asemenea ei au dreptul de a se organiza, a petitiona si a protesta chiar si in cadrul unitatilor de invatamant. Este interzisa insa instigarea la discriminare (pe orice criterii), la ura sau la violenta (de orice fel). De asemenea profesorilor le este interzisa instigarea la protest, iar elevii au nevoie de acordul parintilor pentru a protesta daca nu au implinit varsta de 18 ani.

Probabil ca celor mai multi li se va parea ciudat ultimul punct, mai ales dupa ce am avut si punctul 4. Mie mi se pare insa necesar sa crestem copii care isi cunosc drepturile si stiu sa si le ceara. De asemenea, mi se pare important sa-si exerseze aceste deprinderi de la varsta de la care incep sa aiba interesul pentru asa ceva. Sa nu uitam ca sunt si ei oameni, niste oameni care s-au trezit intr-o lume stramba. In plus, se gasesc la lumea in care inca mai vad cat de stramba e si vor neaparat sa faca ceva. E varsta la care entuziasmul este maxim si ideile curg. E important sa-i lasam sa-si construiasca viata asa cum vor si sa poata schimba strambaciunea lumii. Trebuie sa ne asumam faptul ca poate uneori nu vorm fi de acord cu ei.

Vor fi manipulati? Doar daca vor zice sau vor cere ceva cu care nu suntem de acord; altfel vom uita repede de manipulare. Da, probabil ca vor fi cazuri in care vor fi manipulati, dar eu cred ca trebuie sa ni le asumam si pe acestea. Mai devreme sau mai tarziu poate isi vor da seama ca au fost manipulati si aceasta este o alta lectie, pe care mai bine o invata de mici decat prea tarziu.

Acum ca am vazut scopuri si reguli, voi trece si la punerea in practica. Iata cum as vedea eu un sistem de invatamant ideal pentru copilul meu. In primul rand ar trebui sa avem un set de baza de materii, precum matematica, limba romana, limba straina, sportul, cultura civica, etc. Din acest set ar trebui sa faca parte si materii noi: poate educatia juridica, poate drepturile omului, poate ecologie, poate economie, poate orientare profesionala, poate altele, poate combinatii din acestea. Fiecare materie din acest set de baza ar trebui sa aiba un numar minim de ani de studiu si de ore pe saptamana, obligatoriu pentru toti copiii, dar numarul de ani obligatoriu ar trebui sa fie relativ mic.

Suplimentar fata de trunchiul obligatoriu de obiecte ar trebui sa avem un trunchi de materii optionale, care vor fi tot acestea, plus altele suplimentare. Materiile optionale ar trebui sa fie foarte diverse: poate teatru, poate istoria artei, poate istoria religiilor, poate literatura comparata, poate fizica cuantica, poate algoritmi genetici, inteligenta artificiala etc. Numarul de materii obligatorii raportat la numarul de materii optionale ar trebui sa scada pe parcursul anilor. Astfel, in ciclul primar am putea avea 90% obligatorii si 10% optionale, in gimnaziu am putea avea 50% obligatorii, iar la liceu am putea avea 30% obligatorii si 70% optionale.

Ce ar insemna asta concret? Sa luam ca exemplu matematica: am putea avea 5 sau 6 ani obligatorii, in care toti copiii sunt obligati sa faca matematica pentru a invata in principal aritmetica, de fapt singura ramura a matematicii care ar fi de folos tuturor. Asta nu inseamna ca cine vrea nu poate sa faca matematica 12 ani, pentru ca va putea in fiecare an sa-si aleaga in continuare matematica ca materie optionala. Sistemul acesta le va permite insa celor care nu au interes in matematica sa se concentreze pe ceea ce-i intereseaza cu adevarat. Am ales special matematica ca exemplu (din nou cacofonie? hater-ii au deschis sampania) pentru ca in spatiul romanesc matematica e sfanta, de neatins. Culmea e ca cei mai inversunati sustinatori ai matematicii stiu cel mai putin matematica. Oricum, nu-i bai, au raspunsul perfect si pentru asta: matematica nu o inveti ca stii matematica, ci ca sa-ti stimuleze gandirea logica. Si daca vrem sa invatam gandirea logica nu am invata mai bine direct logica? Raspunsul logic e: nu. Unii poate isi vor aminti ca au avut totusi si un obiect care se chema chiar asa: logica. Si unora si celorlalti le propun o problema de logica dintr-o culegere de vreo 500 de pagini pentru clasele 1-4 de pe vremea mea. Problema cred ca era pe la clasa a doua si era chiar problema de logica: A spune ca B minte; B spune ca C minte; C spune ca A si B mint; cine minte si cine spune adevarul? E o problema clasica de altfel.

Daca va nimeriti printre fericitii care au reusit, dupa multe strofocari ale gandirii logice adusa de 12 ani de matematica, sa ajungeti totusi la raspunsul corect, vedeti cam cat timp v-a luat. Aceasta problema se poate rezolva in maxim 1-2 minute folosind logica booleana si scriind un sistem de 3 ecuatii cu 3 necunoscute. Dar din cate tin eu minte logica booleana nu se studiaza nici macar la acel obiect logica, desi e infinit mai simpla decat orice ramura a matematicii pe care ati studiat-o in cei 12 ani de scoala. Acum eu m-as simti foarte prost in locul vostru, pentru ca gandirea aia logica de la 12 ani de matematica pare sa va ajute doar sa faceti lucrurile mai incet si eventual mai prost – asta daca puteti sa le faceti. Chiar 12 ani?! Chiar 4-5 ore pe saptamana?! Chiar merita?!

In realitate matematica e folosita doar ca benchmark, iar sistemul actual de invatamant este doar despre benchmark. Scopul final nu e sa inveti ceva, ci sa dai niste examene, ca sa poti da apoi alte examene si in final sa-ti iei niste hartii care sa te ajute sa te anagajezi, acele hartii fiind doar niste formalitati impuse prin lege sau care atest cel mult interesul pentru un anumit domeniu, nu si competentele in domeniul respectiv. Scopul sistemului de invatamant este nu de a invata ceva pe cineva, ci de a tria. E un mare concurs, iar noi romanii iubim concursurile. Pentru ca – nu-i asa? – am fost invatati ca viata e o vesnica competitie, o jungla in care trebuie sa stii sa dai din coate. Poate de aceea ne si merge asa de bine ca natie, pentru ca – nu-i asa? – cu totii suntem foarte multumiti de tara noastra.

Sistemul e simplu, pornim de la idea ca unii copii sunt mai destepti, altii mai prosti; unii mai rezistenti, altii mai slabi, unii mai docili, altii mai rebeli. Pentru ca natura nu ne ajuta sa facem “selectia naturala” pe aceste criterii – adica sa moara aia prosti, slabi si rebeli – trebuie sa facem noi treaba naturii. Si o facem cu matematica. In domeniul calculatoarelor un benchmark e un program (sau un set de programe) a carui singur scop e de a “stresa” cat mai mult diversele componente ale sistemului pentru a stabili performanta lor reala. In felul asta putem compara diferite sisteme in ceea ce priveste perfomanta “reala”. Benchmark-ul produce unul sau mai multe numere care arata performanta sistemului sau a unor componente. La fel si matematica ne produce niste numere care se cheama note pe care le folosim pentru departajarea copiilor. Cei mai destepti, rezistenti si docili trec mai departe, ceilalti raman. In final nu stie nimeni mai nimic din ceea ce au “invatat”, iar scuzele cu gandirea si cu logica sunt doar niste lozinci ale celor ce sunt “castigatorii” sistemului pentru a mentine sistemul in picioare – pentru ca lor le convine, ca doar au castigat cu el.

M-am legat de matematica pentru ca ea e “regina” prejudecatilor romanesti. Dar la fel de putred e sistemul in orice alt domeniu. De exemplu, limba (si literatura) romana ar avea ca scop declarat sa invatam sa citim si sa scriem corect in limba – ati ghicit – romana. Si apoi poate sa stim si sa ne exprimam, sa fim elocventi. In realitate majoritatea timpului inveti sa reproduci osanale ca la al XIV-lea congres inchinate marii literaturi romane si maretilor ei scriitori. Si daca luam putin la puricat lista de mari lucrari studiate in scoala ne crucim: invatam despre Ion ca e cu lupta de clasa a taranului si – coincidenta – cu lupta impotriva nenorocitilor de unguri asupritori; mai avem si ceva din Padurea spanzuratilor – din nou nenorocitii de unguri; lasa Rascoala, ca poate le mai vin idei, desi asta mi se pare adevarata capodopera a lui Rebreanu; lasa Jar ca e prea de dragoste – daca vrei de dragoste avem adevarata capodopera de dragoste: Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, care intamplator are si un razboi, tot intamplator tot impotriva nenorocitilor de unguri. In aceeasi ordine de idei si tot in legatura cu ungurii aia mai e si un text de mare angajament, din care retin doar ca erau o gramada de insiruiri fara sens: Ardealul – stilistica impecabila, impact rasunator asupra literaturii mondiale, nu doar o lucrare de propaganda nationalista. Oricum, nationalismul nu e doar cu ungurii (desi si prin Miorita aparea si un frate “ungurean” prin unele versiuni, care – ati ghicit – nu era personajul pozitiv), ci ii mai avem si pe turci: Scrisoarea III – o fi scris Eminescu multe poezii frumoase, dar asta e cea mai cea; apoi mai e Alexandru Lapusneanu – contrar aparentelor nu e doar o nuvela mediocra. Oricum, indiferent de tema si de subiect, la mare cinste trebuie afisati si reprodusi granzii literaturii romane: Sadoveanu (care nu e doar un scriitor mediocru care umplea paginile cu descrieri ale codrului), Calinescu (care aparent avea mai mult de spus decat sa-i critice pe altii) si Arghezi (daca poezia lui ar valora vreodata ceva, asta nu o sa aflati din manuale), in ordinea crescatoare a valorii reale (cotate la bursa). E doar o coincidenta ca acesti domni erau bagati pana la gat in dejectiile Partidului. Apoi, ca sa nu spunem ca literatura romana e atat de ingusta, completam tabloul cu opere fara de care literatura universala nu ar fi existat, ale unor autori precum Ion Agarbiceanu, Vasile Voiculescu si Ion Pilat. Nu in ultimul rand, mai completam lista cu un picut Blaga, Stanescu si poate in subsol Marin Sorescu si foarte important: domnul Barbilian – toti acestia doar ca sa putem spune ca am atacat si literatura moderna, din care oricum nu intelege nimeni nimic. Lasa-i pe Minulescu (ca-i prea porno si asta inseamna automat non-valoare), pe Ionel Teodoreanu (ca si asta o da in porno si apoi era apologia chiaburismului), Mihail Sebastian (un nenorocit de legionar cu origini nesanatoase si care a mai avut probleme si cu Partidul – putin spus, stiu), Tudor Musatescu (probabil prinde la public prea bine ca sa poata sa aiba si o valoare cat de cat), Emil Cioran si Eugen Ionescu (ca nu erau chiar romani, nu?) si cati altii. Mai bine punem Morometii pentru ca are o oaresice legatura cu lupta de clasa si oricum e “curat” din punctul de vedere al Partidului.

Trist, dar adevarat, literatura romana asa cum e predata la scoala nu are nicio legatura cu arta. A ramas o veche bibliografie construita de Partid pentru a-si promova interesele si ne-am invatat asa de bine sa cantam osanale, incat am inceput chiar sa credem in validitatea acesteia. Pentru ca de fapt asta in veti 12 ani de zile, cateva ore pe saptamana la limba si literatura romana: sa-i ridici in slavi pe marii autori, indiferent care ar fi aia. Gandire critica? – au gandit altii critic pentru tine, trebuie doar sa reproduci. Stil? – stilul se masoara in figuri de stil pe metru patrat scris si invata pe de rost. Opinii personale? – sunt valabile doar daca coincid perfect cu opiniile personale ale criticilor din manual si se invata pe de rost. Gust? – gustul se formeaza de catre scoala ca sa coincida cu cel al criticilor din manual si se invata pe de rost. Literatura romana? – este cea mai valoroasa din lume si se invata pe de rost.

Am ales sa ma leg de matematica si literatura, dar probleme la fel de mari sunt la toate materiile: nu am inteles niciodata cum poate profesorul de istorie sa retina toti anii aia, nu am inteles de ce trebuie sa stiu ca se fabrica frigidere la Gaesti, la informatica (pardon TI sau IT sau du-ca-se pe pustii) se faceau tot felul de algoritmi in Pascal sau C si mai nou se invata pe de rost interfata Windoze si Gugal si uite asa n-o sa afli niciodata ca exista si Linux (asta-i doar pt. nenorocitii de hackeri carora le curg numere pe ecran ca sa sparga conturi si sa-ti fure banii) sau Doamne fer’ BSD (nu e un drog, de fapt e o familie simpatica cu tata Free, mama Net si copilul Open), Solaris (nici soarele nu mai e ce-a fost – acum e baza de date), asa cum n-o sa afle nimic nici de Shakespeare sau Dostoievski (pardon Tolstoievski). N-o sa stie vreodata nici ca arta nu e numai literatura, muzica si pictura, ci mai exista si teatru, film, fotografie, sculptura, dans.

Mai pe la inceputurile invatamantului informatia era greu accesibila, asa ca era util sa inveti mult pe de rost. Insa lumea s-a schimbat. In zilele noastre suntem inundati de informatie. Avem asa de multa incat nu mai stim ce sa facem cu ea. De aceea e important sa-i invatam pe copii sa acceseze, sa caute, sa gaseasca, sa filtreze, sa extraga si in primul rand sa foloseasca informatia. Anii aceia ai razboaielor sunt la un click distanta; la fel si cine a facut razboiul, de ce, cati au murit si ce s-a intamplat dupa. Si cu toate astea ai sansa sa-ti scape multe: contextul (epoca), mentalitatea, semnificatia etc. Scoala ar trebui sa te invete o mica parte din acestea, partea cea mai importanta – esentialul. Dar mai important decat atat, scoala ar trebui sa te invete sa ti le compilezi singur din noianul de informatie disponibil la un click distanta.

Din pacate noi am mers si mergem in continuare cu vechiul sistem inainte – sistemul bazat pe memorare. Micile noastre reforme mai mult bifeaza activitati decat sa produca o schimbare reala. Rezultatul se vede cu ochiul liber si e cu atat mai evident la extreme. Daca faceti un mic experiment cu oameni in varsta pusi in fata unui calculator, veti vedea ca cei din tara noastra invata mult mai greu decat cei din alte tari. De ce? Pentru ca isi noteaza sau memoreaza fiecare click in loc sa incerce sa inteleaga logica sistemului. De ce? Pentru ca asa au fost invatati din scoala. Scoala le-a inhibat dorinta si capacitatea de a intelege si le-a exacerbat dorinta de a memora. Pentru ei asta inseamna sa inveti ceva: sa memorezi. Inutil de spus ca cu (cacocachi) un asemenea sistem e imposibil sa ajungi prea departe intr-o lume atat de complicata precum cea a calculatoarelor.

Cu siguranta ca un sistem ca cel propus de mine nu va fi implementat prea curand in Romania, cel putin nu in timpul vietii mele. De ce? Pentru ca am fost invatati asa de bine incat am preluat toate lozincile si obiceiurile inaintasilor. Folosim aceleasi sintagme pe care le uram, inclusiv pe cea cu experienta – acum suntem mai in varsta, avem mai multa experienta si de aceea ajungem sa gandim ca cei dinaintea noastra si nu mai schimbam nimic. Asta cu experienta e o scuza jalnica ca sa nu recunosti ca ai ajuns exact ceea ce urai. Atunci erai victima si acum esti calaul; pentru ca tu “te-ai scos” uiti de victima, iar calaul nu mai e calau.
In plus, la noi mai e o mare problema: beneficiarii sistemului de invatamant romanesc nu sunt copiii, ci profesorii. Copiii sunt doar materia prima. Ca parinte, eu sunt un furnizor de material genetic pentru stat. Statul ia apoi materialul genetic, adica copilul, si face ce vrea cu el. De exemplu si printr-o intamplare e folosit ca hrana pentru profesori. Pentru ca de fapt problema de baza este tot timpul nu ce facem cu copiii, ci ce facem cu profesorii.

Cu salarii mici sau mari, odata ce ai ajuns profesor ai capatat un drept divin, pe viata. Devii ca fecioarele vestalice, un semizeu inamovibil, care ar putea fi clintit doar in cazul unei infractiuni majore. Trebuie sa violezi pe cineva (dar aici totusi e cam greu de dovedit) sau mai bine sa omori pe careva ca sa pleci din invatamant. Tot ce-ti mai ramane de facut e sa te plangi vesnic de salariul mic si apoi de pensia mica. Oricum viata iti este asigurata.
Interesant e ca in aceeasi societate, angajatii din sistemul privat nu beneficiaza nici pe departe de acelasi tratament: ei pot fi dati afara oricand firma nu mai are nevoie de ei. Daca ar fi si la privati ca la stat, nu ar mai functiona nimic in tara asta. Si asta s-a vazut foarte bine in comunism, cand toti erau la stat. Comunismul s-a dus, dar am ramas cu ditamai sistemul de stat cu aceleasi obiceiuri medievale. Deci uitati de copii; ce ne facem cu profesorii? Ei au dreptul la mancare pe viata, pentru ca s-au facut profesori.

Si daca prin absurd s-ar implementa sistemul propus de mine, cu siguranta ar fi pervetit de vasnicii nostri profesori. Degeaba ai 70% materii optionale daca la toate stai in banca si inveti definitii si clasificari pe de rost.

Ca un mic exemplu de asemenea pervertiri, o sa va spun cam cum era la mine la facultate: in fiecare an erau cursuri obligatorii, optionale si facultative. Cele obligatorii cred ca e clar la ce se refera, la cela optionale trebuia sa alegi un curs din mai multe disponibile, iar la cele facultative puteai sa le alegi sau nu, in functie de dorinta ta. Sistem modern, flexibil, democratic, minunat. Doar ca la cursurile optionale nu era decat unul singur de ales, iar daca nu le alegeai pe cele facultative, constatai cu durere ca nu puteai sa-ti faci numarul de credite necesare pentru a trece in anul urmator. Si uite cum in sistemul nostru flexibil, de fapt toate cursurile deveneau obligatorii si nu aveai posibilitatea de a alege nimic. Oare era din cauza ca si profesorii aia trebuie sa traiasca? Sau din cauza ca nu stiau sa faca altceva? Sau din cauza ca nici cei care ar sti sa faca altceva nu ar vrea pentru ca e mai caldut la stat si nu te doare capul?

Tocmai ca sistemul sa nu mai fie pervertit (macar nu asa ca acum), voi propune din nou un set de reguli practice:

  1. Sa nu mai existe note, ascultari, testari. Gata cu frecatul mentei pe seama tantalailor de elevi care nu vor sa invete – acum va trebui sa umpli cu ceva ora. Si nu e doar atat, ci cred ca ar trebui sa invatam copiii nu sa se calce in picioare si sa gaseasca metode de a fenta sistemul, ci sa invete ceva cu adevarat, ceva care sa-i ajute. Si poate in primul rand, cred ca un sistem colaborativ e mult mai benefic decat un sistem concurential, mai ales atunci cand e vorba de copii. Gata cu “viata e o lupta” – lupta o faci tu, pentru ca asa ai fost invatat si tu si ceilalti
  2. Sa nu mai existe predare, adica atunci cand profesorul iti dicteaza o ora intreaga ce sa scrii. Gata cu frecatul mentei cand tot spui aceeasi poezii tantalailor care nu vor nici de-a dracu’ sa invete. Scrisul si rescrisul acelorasi prostii nu ajuta la nimic, decat eventual la pierdut timpul; timp pe care poti sa-l ocupi mult mai util pe altceva.
  3. Orele se vor baza pe prezentarea de proiecte (facute de copii), dezbateri si activitati practice (rezolvarea de probleme, lectura, comentarea textului etc.). Proiectele vor fi o parte individuale si o parte pe echipe. Termenul de realizare va varia de la o saptamana la cateva luni. Fiecare proiect va fi prezentat in cadrul unei ore si intreaga clasa va putea pune intrebari si face aprecieri.
  4. Nu vor mai exista teme in afara de realizarea proiectelor. Nu vor putea fi realizate proiecte in vacante.
  5. Programul de scoala propriu-zis va avea 4 ore pe zi la ciclul primar, 5 ore pe zi la ciclul gimnazial si 6 ore pe zi la liceu. Programul de scoala propriu-zis va fi urmat obligatoriu de after-school, timp in care copiii vor putea alege intre diverse activitati distractive sau a lucra la proiecte.

Nu sunt prea multe reguli, dar cred ca ar fi foarte eficiente. Cu siguranta inveti mult mai multe lucruri atunci cand cercetezi sau faci ceva tu insuti decat atunci cand ti se zice ce si cum. In plus, proiectele in echipa stimuleaza spiritul colaborativ, foarte util mai tarziu, cand cel mai probabil viitorul adult va lucra impreuna cu alti oameni.

Dezbaterile de asemenea ajuta la procesul de invatare, pentru ca pasiunea generata de acestea ii ajuta pe copii sa se concentreze si astfel sa inteleaga si sa retina mult mai bine si mai usor. In plus, dezbaterile il ajuta pe profesor sa se concentreze pe punctele de maxim interes pentru copii, sa inteleaga mai bine nivelul lor de intelegere si sa-si ajusteze discursul in concordanta cu acesta.

Mai uit cu disperare cum copiii mei intra incet in acest malaxor de creiere, suflete si vieti pe care-l numim invatamant si numai invatamant nu e. Intra plini de curiozitate, voiosie si iubire. Vor iesi apatici, speriati si plini de prejudecati – ca noi toti. Nu-mi spuneti ca voi nu sunteti asa, pentru ca va vad; oglinda voastra pare ca s-a cam spart. Urlu din cauza propriei neputinte. Si totusi de undeva trebuie sa incepem. Si totusi am putut sa scriu acest text – inceputul meu. Voi ce puteti face?

 

NOTE:

1. Sintagme precum “nenorocitii de unguri” sunt de fapt un sarcasm menit tocmai a atrage atentia asupra unor atitudini discriminatorii din partea multor concetateni de-ai nostri, atitudini si idei preconcepute pe care le dezaprob in totalitate. In realitate admir popopul maghiar si minoritatea maghiara din Romania. Si chiar daca nu ar fi asa, sunt total impotriva oricarei discriminari, inclusiv a celei pe criterii etnice.

2. Ati remarcat probabil ca am multe cacofonii in text. Despre pozitia mea in ceea ce priveste cacofonia puteti citi aici. Comentariile din paranteze sunt menite sa atraga atentia asupra faptului ca de prea multe ori ne concentram pe forma si uitam de continut; de prea multe ori ne bucuram de greselile altora pentru a le “da in cap” (pardon – corecta), in loc sa ne concentram eforturile spre a construi ceva util. Si acesta e un lucru pe care-l invatam in scoala atunci cand ni se da in cap la fiecare greseala, atunci cand atmosfera este mereu concurentiala, atunci cand mereu avem ceva de impartit si o lupta de luptat.

Publicat in categoria Sentimentalisme.

Taguri: , , , .


0 Raspunsuri

Ramaneti la curent cu aceasta conversatie, abonati-va la feed-ul RSS de comentarii pentru acest articol.



HTML acceptat partial

sau raspundeti la acest post via trackback.