Primele zile acasa

Sosirea de la maternitate din nou acasa este un eveniment in sine si o mare schimbare atat in viata parintilor, cat si a copilului. Din acest moment incepe practic noua viata de familie, care nu va mai fi la fel ca cea de pana acum. Din acest motiv, evenimentul este de cele mai multe ori foarte stresant pentru parinti, acestia simtindu-se la inceput debusolati. Aceasta se intampla in primul rand datorita faptului ca sunt si se simt pentru prima data responsabili pentru viata altcuiva. In maternitate, responsabilitatea pentru viata copilului o purtau cadrele medicale; ele aveau grija de copil si tot ele erau vinovate daca se intampla ceva. Acasa, parintii devin singurii responsabili si aceasta noua responsabilitate provoaca emotii puternice si poate deveni chiar coplesitoare pentru unii.

In foarte multe cazuri prima tendinta este de a apela la rude, in special parinti. De cele mai multe ori acestia sunt foarte incantati sa ajute in primele zile, mai ales cu sfaturi. Daca parintii nu sunt deja „infiintati” la locul faptei spre a-si revarsa intelepciunea (dorinta lor) si pentru a fi pusi la treaba (dorinta fostilor copii si proaspetilor parinti), se va apela cu siguranta la telefoane disperate spre chemarea lor la locul faptei.

Sfatul meu este sa nu faceti asa. Este important sa simtiti si sa va asumati raspunderea inca din primele momente. Daca va eschivati acum va veti eschiva toata viata si asta poate avea consecinte dintre cele mai diverse asupra copilului. De cele mai multe ori parintii nu au sfaturi cu adevarat competente de dat, au uitat si ei ce au facut cand au fost in locul vostru – ganditi-va cati ani sunt de atunci; voi ce va mai aduceti aminte de atunci? De multe ori parintii la randul lor s-au eschivat mai mult sau mai putin, fiind la randul lor ajutati de parinti sau de cine stie ce alte rude. Daca aveti vreo nelamurire sau vreo teama mai bine puneti mana pe o carte de specialitate sau inspectati site-ul vostru preferat 🙂 (sper ca stiti la care site ma refer).

Unul dintre lucrurile care determina sau cel putin amplifica starea de anxietate a proaspetilor parinti este plansul copilului. Din pacate copiii de varsta aceasta plang mult si vor plange si mai mult in urmatoarele luni. Este ceva perfect normal si trebuie doar sa va obisnuiti. Ganditi-va ca abia daca nu ar plange deloc, atunci ati avea cu adevarat o problema. Desi plansul determina automat o stare de anxietate, trebuie sa va calmati si sa va pastrati sangele rece.

Un lucru foarte important pe care trebuie sa-l intelegeti este ca un copil de varsta asta nu plange neaparat de foame, chiar daca se linesteste la san. Laptele matern contine substante calmante pentru copil, care impreuna probabil cu caldura pe care o simte stand lipit de corpul mamei il face pe copil sa nu mai planga. Caldura e probabil cu atat mai importanta cu cat simturile sugarului sunt foarte primitive in primele zile. Imaginati-va cum auziti atunci cand sunteti scufundat in apa sau cum se vede printr-o camera care nu este focusata – desi e imposibil de stiut exact, probabil undeva pe la acest nivel sunt si simturile noului nascut.

Cand vine pe lume, copilul nu are notiunea de „noapte” sau de „zi”, nu are un program. El vine dintr-o lume cu totul diferita de cea in care traim si transormarile si adaptarile pe care trebuie sa le realizeze sunt absolut remarcabile. Parintii au chiar incepand din primele momente de viata rolul de a directiona copilul pentru a se adapta cat mai bine la lumea in care traim. Din acest motiv este foarte importanta inducerea unui program. Am spus „inducerea” si subliniez acest termen pentru ca nu este echivalent cu „impunerea” sau „crearea”.

Alimentatia trebuie sa se faca la cerere (dupa cum spune toata literatura de specialitate), insa daca a mancat cu putin timp in urma si plange, probabil ca nu plange de foame. Incercati sa-i „impingeti” orele de alimentare spre un interval convenabil pentru el si pentru intreaga familie. In aceste prime zile, intervalele ideale ar fi probabil undeva pe la 2-3 ore. Daca intervalul e mai mic de 2 ore, aveti o problema; daca e mai mare de 3 ore nu e nici o problema. Numeam aceste intervale „ideale” pentru ca in primele zile „programul” lui este foarte neregulat. Se intampla de multe ori sa fie mult mai „activ” in timpul noptii (intervale mai dese de alimentare) si mai „lenes” in timpul zilei (doarme mai mult si mananca mai putin). Nu va faceti griji, pentru ca pana la urma, daca incercati sa-l impingeti spre un program, se va regla.

In afara de incercarea de a „impinge” copilul spre intervalele ideale de hranire, un alt lucru pe care l-am facut a fost sa-i asiguram lumina pe tot timpul nostru de veghe (adica de cand ne trezeam noi in mod obisnuit si pana ne culcam) si intuneric in restul timpului. Bineinteles, asta nu inseamna ca va fi hranit noaptea cu lumina inchisa. Chiar daca in primele zile s-ar putea sa nu conteze prea mult, mai tarziu va deveni tot mai important si e bine sa incepem de acum.

In aceeasi idee de „reglare” si „directionare” a copilului, este foarte important sa invete sa suga corect. Cu cat il veti pune mai des la san, cu cat veti prelungi alimentarile incercand sa-l faceti sa suga mai mult, cu atat mai mult el va invata sa suga incorect. In astfel de situatii se merge intotdeauna din rau in mai rau: copilul se va invata sa se linisteasca numai la san, mesele sale vor deveni nesfarsite, va suge putin si incet si eventual nu va mai creste corespunzator. Conform cartilor, o masa dureaza undeva la 10-20 minute. Conform realitatii, cred ca se poate prelungi undeva pe la 30 de minute sau chiar mai mult, dar in nici un caz ore. Nu puneti niciodata copilul la san doar pentru ca plange – copii plang din nenumarate alte motive si de multe ori ele raman necunoscute – este perfect normal. Nu lasati niciodata copilul sa adoarma la san: incercati sa-l tineti treaz sau daca nu raspunde corespunzator puneti-l la culcare.

In afara de obsesia „sa nu planga”, toti parintii au si obsesia „sa manance” cu derivata inevitabila „cat cantareste”. Ei ar zice „sa manance suficient” sau „sa se sature”, dar de fapt scopul din subconstient este „sa manance cat mai mult”. Obsesia este bineinteles coroborata cu alta psihoza atunci cand copilul este alimentat la san: „are mama destul lapte?” Incercati sa va eliminati toate aceste obsesii din cap si daca nu reusiti mai incercati o data si inca o data pana reusiti. Nu doar ca aceste obsesii nu ajuta la nimic, dar fac cu adevarat rau; si acest rau se va manifesta in cele mai diverse moduri si cu intensitati diferite. Porniti de la premisa ca totul merge bine si veti avea foarte mari sanse chiar sa mearga bine. Altfel aveti mari sanse sa stricati ceva ce ar fi mers bine.

In prima saptamana de viata are loc „scaderea fiziologica” in greutate. Dupa aceasta prima saptamana copilul va creste in greutate, dar nu de la minut la minut, de la ora la ora si poate nici chiar de la zi la zi. Nu are rost sa cantariti copilul prea des – idealul ar fi probabil undeva in jur de o data pe saptamana. Atat timp cat copilul creste in greutate se considera in general ca este alimentat suficient. Exista o gramada de grafice, tabele, studii si estimari pentru greutatea si dimensiunile copilului. Ele prezinta de obicei valori medii si/sau extreme, sunt mai vechi sau mai noi, pe populatii vikinge sau papuase. Nu va luati dupa ele decat ca orientare generala; nu va propuneti sa va cresteti copilul dupa aceste grafice si tabele.

In aceste prime zile de viata, pe cat de grosiere sunt simturile copilului (de exemplu somnul sau nu este sensibil la zgomotele din jur), pe atat de sensibil este la mediul inconjurator. Trebuie sa mentineti o vigilenta feroce cu privire la tot ce intra in contact cu copilul vostru. Ca un exemplu, ganditi-va ca pentru copiii mult mai mari (de cativa ani) exista medicamente speciale, care au dozaje mult mai mici decat medicamentele similare pentru adulti. Ganditi-va apoi cat de mic este deocamdata copilul vostru in comparatie cu acei copii mari. Morala este ca orice substanta care pentru noi poate parea banala si intr-o doza care pentru noi sa nu aiba nici un efect vizibil, pentru el poate fi periculoasa. Nu uitati efectele asupra lui sunt mult mai greu de evaluat: are simturi precare si nu stie sa ne spuna care e problema. Nu in ultimul rand, consecintele pot fi pe termen lung (de exemplu cancer, dar cu siguranta nu numai) si de obicei acestea sunt mult mai grave decat cele pe termen scurt (adica vizibile). E mai bine sa-l feriti de contactul cu orice nu este absolut necesar pentru el. Acest avertisment trebuie sa-l estompati gradual in lunile ce urmeaza si in functie de evolutia copilului. In acest avertisment trebuie sa includeti si medicamente, vitamine, obiecte, zgomote foarte puternice si orice altceva ce ar putea sa dauneze.

Pentru mama primele zile vor fi foarte obositoare. Ea va trebui sa pastreze un regim de viata echilibrat, sa se abtina de la alcool si in nici un caz sa nu fumeze sau sa consume substante cunoscute ca periculoase. Mama nu trebuie sa uite nici o clipa ca orice substanta poate trece in lapte si prin lapte direct la copil, iar la copil poate avea consecinte dezastruoase, chiar si in cazul in care ele nu sunt vizibile pe moment.

Nu uitati ca trebuie sa acordati atentie speciala cordonului ombilical pana cand acest cade natural. Aceasta atentie se concretizeaza prin evitarea atingerii sau contactului cu apa, cat si prin dezinfectarea regulata (dimineata si seara) cu alcool medicinal si pudra cu antibiotic. In aceeasi ordine de idei, trebuie avuta mare grija la imbaierea copilului pentru a nu uda zona respectiva. Cordonul ombilical va cadea singur in aprox. 2 saptamani de la nastere si atunci aceasta grija suplimentara va disparea si baile vor putea fi facute fara restrictii. Nu incercati in nici un caz si in nici un fel sa grabiti caderea cordonului ombilical.

Tot in primele zile trebuie sa contactati medicul de familie al copilului. Din cate stiu eu, acesta are obligatia sa vina personal la domiciliul copilului. Daca nu vine acasa, mai bine il schimbati. El va va lamuri cu privire la starea de sanatate a copilului, evolutia lui, regimul alimentar al mamei si multe alte lucruri. Nu uitati sa-l intrebati depre orice neclaritate medicala pe care o aveti – el (sau ea) ar trebui sa fie cel mai in masura sa va dea un raspuns competent. Evitati in schimb sa-i puneti intrebari „ne-medicale” – chiar daca va raspunde cu placere, raspunsurile lui (ei) nu au valoare mai mare decat a oricarui alt om de pe strada. Daca nu ati reusit sa va calmati complet in zilele de pana la vizita medicului, incercati sa-l folositi pe medic pentru a va calma punandu-i intrebari si expunandu-i toate angoasele voastre. Daca este un medic cu adevarat bun, va va asculta si va va ajuta.

Nu uitati ca aveti 15 zile de la nastere sa depuneti actele pentru certificatul de nastere a copilului. Trebuie sa luati certificatul constatator de la maternitate si sa-l depuneti impreuna cu alte acte la Oficiul Starii Civile. Abia dupa ce vi se da certificatul de nastere, veti putea face dosarul pentru a primi banii de la stat: mai multe plimbari probabil prin alte locuri (in functie de localitatea in care binevoiti sa domiciliati) si bani veniti cu intarziere de cateva luni (vreo 3 dupa ultima moda) si pe „felii” (o sa vedeti cum). Multumim pe aceasta cale din nou partidului mult iubit si nu uitati la alegerile viitoare sa-i votati tot pe aia pe care ii aveti si acum.

Am o vaga impresie ca in timpul cat ati citit acest articol, copilul a inceput deja sa planga. Daca e asa, nu va faceti griji: probabil nu sunt colici. Desi exista si sunt raportati de catre toti parintii, in realitate colicii au o incidenta mult mai mica. Evident ca puteti sa va laudati in continuare tuturor rudelor si cunoscutilor cat sufera copilul vostru de colici, pentru a va intelege mai bine propria suferinta si pentru a va aprecia mai mult eforturile. Dincolo de asta stati linistiti, pentru ca probabil e de bine. Si nu uitati sa va bucurati cat mai puteti de orele multe de somn ale copilului vostru, pentru ca mai tarziu s-ar putea sa le regretati.