Drama,  Filmele lu' tata,  Romantic

Pozitia copilului si Dupa dealuri

In noua mea traditie de a cupla filmele impreuna, m-am gandit ca si Pozitia copilului si Dupa dealuri ar merge impreuna. In afara de motivul evident ca ambele sunt cele mai recente reprezentatii ilustre ale valului romanesc minimalist de care nu mai scapam, mai am si un alt motiv, pe care voi incerca sa-l expun in continuare.

Pozitia copilului incepe destul de incet si contine destul de multe mici imperfectiuni, dar de la un moment incolo, reuseste sa emotioneze, astfel incat la finalul filmului poti sa spui ca ai vazut un film bun si intelegi si de ce a fost premiat. Ma rog, vorbeam la persoana a doua, dar daca esti parlamentar, eventual de Vaslui, atunci probabil ca textul asta nu ti se aplica si tie.

Daca ar fi sa ne gandim care din cele doua filme din titlu e mai bun, eu as alege Pozitia copilului si se pare ca si altii ar face la fel, din moment ce a fost „mai premiat” decat Dupa dealuri. Si cu toate astea, filmul lui Mungiu mi se pare mai bine facut si nu ma refer doar la tehnica, ci si la partea artistica: de exemplu felul in care curge naratiunea, cadenta povestirii etc. Filmul lui Mungiu este probabil la fel de dramatic ca filmul lui Netzer si totusi filmul lui Netzer castiga in final. De ce? Asta e intrebarea pe care mi-am pus-o si cred ca am si un raspuns: pentru ca e mai spectaculos, pentru ca se plange mai mult si la propriu si la figurat. In final show-ul castiga; unde sunt mai multe lacrimi se duce si premiul. Si acelasi lucru cred ca vom obtine si daca comparam 4,3,2 cu Dupa dealuri: in primul e mai mult spectacol, drama e mai plangacioasa, desi in al doilea se moare foarte urat.

Cred ca e o concluzie trista asta ca nu poti sa faci o mare capodopera decat daca storci multe lacrimi sau ca un film e considerat cu atat mai bun cu cat stoarce mai multe lacrimi. La urma urmei, cate comedii ati vazut cu Palm d’or?

Dincolo de asta, ambele filme despre care vorbesc azi sunt filme foarte bune, dar cumva as fi preferat poate sa nu fie facute. Sincer, m-am saturat de valul minimalist al cinematografiei romanesti, cred ca ar trebui sa ne mai indreptam si spre altceva. Nu e rau ca se fac astfel de filme, ci ca se fac DOAR astfel de filme, exceptand irosirea de pelicula si/sau bytes facuta de comediile MediaPro si compania. Acum vreo 10 ani si ceva eram impresionat de noul val romanesc, care pe atunci nici nu fusese identificat si etichetat inca; acum mi se pare ca suntem incapabili sa evoluam. Toate sunt bune cu masura – ce e prea mult strica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

40 ÷ 4 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.