Aditional

Inainte de nastere

Momentul in care ati aflat ca veti avea un copil va va schimba viata pentru totdeauna. Cresterea copilului incepe din acel moment, nu la nastere. Din pacate sau din fericire tatii nu pot sa faca prea multe inainte de nasterea copilului. Rolul lor e de suport pentru mama: un plus de intelegere si de ajutor ar fi ideal; in realitate e cam greu. Pe de alta parte, viata mamei se schimba destul de mult. Schimbarile fizice nu pot fi evitate, dar pe langa acestea ar trebui ca si mama sa faca anumite schimbari in mod voluntar.

Cuvantul meu de ordine in viata a fost si este echilibrul. Asta nu inseamna neaparat ca sunt un om echilibrat, ci ca am incercat sau as fi vrut macar sa pot sa ating un echilibru in toate. Din cat am trait pana acum am invatat ca nu exista adevaruri absolute, medicamente care fac doar bine, oameni care sunt buni si oameni care sunt rai etc. etc. Toate lucrurile sunt o combinatie de bine si rau: in doza optima fac bine, in alte doze fac rau; pentru unii fac bine, pentru altii fac rau; la un moment dat fac bine, alteori fac rau – sunt importante cantitatea, subiectul si momentul – asta este lumea tridimensionala in care traim. Atunci cand reusesti sa reglezi cei 3 parametri astfel incat sa faci bine se cheama ca ai atins echilibrul. Acest echilibru incerc sa-l ating atunci cand iau o decizie pentru copilul meu si acest lucru il recomand tuturor mai mult decat orice altceva.

Un alt principiu pe care il consider important mai ales cand copilul este foarte mic sau inca nenascut este sa nu apelezi la lucruri care nu sunt neaparat necesare, ceea ce americanii zic „if it ain’t broke, don’t fix it”. De multe ori din incercarea de a face mai bine, facem de fapt mai rau. Exista nenumarate boli a caror cauza nu este cunoscuta. Este usor sa dam vina pe fatalitate, dar este mai util poate sa incercam sa eliminam toate elementele inutile in ipoteza ca ele ar putea contribui in vreun fel la aceste boli. Cuvantul de ordine trebuie sa fie din nou echilibrul. Nu trebuie sa asteptam corelatii stiintifice aproape imposibil de obtinut practic intre boli si cauze pentru a elimina exagerarile din vietile noastre.

Un lucru important de retinut inca de la inceput este faptul ca perioada prenatala este foarte diferita de la o mama la alta. Pentru sotia mea lucrurile au decurs foarte bine: nu au fost nici un fel de incidente sau probleme de sanatate. Gama insa poate varia foarte mult de la vestitele pofte, greturi sau sensibilitati la mirosuri, pana la probleme de sanatate mari, atat fizice cat si psihice. E important sa porniti optimisti si sa incercati sa mentineti normalitatea vietii voastre. Noi asa am facut si a fost bine.

Inca de la inceput trebuie ales un medic ginecolog, care in final ar trebui sa aduca pe lume copilul. In alegerea medicului ar trebui sa conteze in primul rand profesionalismul si mai putin felul in care se poarta sau aparatura cu care este dotat. Acest lucru este si mai important daca tot el va fi cel care va realiza nasterea, mai ales daca va fi facuta prin cezariana.

Mama ar trebui sa mearga regulat la acest ginecolog. De obicei se alterneaza examenele ginecologice cu cele ecografice. De obicei, mamele au o problema cu examenele ginecologice si inceraca sa le evite, in schimb sunt foarte pasionate de ecografii. Este important ca mamele sa fie constiincioase cu examenele ginecologice. Pe de alta parte nu recomand excesul de ecografii – faptul ca nu s-a dovedit stiintific ca face rau nu inseamna neaparat ca nu face rau. Pe de alta parte excesul de ecografii nu il ajuta cu nimic pe copil. Ar trebui si aici sa cautam echilibrul: exista un numar de ecografii care se fac pentru a stabili starea de sanatate a fatului si acelea ar trebui facute, in schimb as recomanda eliminarea celorlalte. Unii medici au tendinta sa exagereze ei insisi in ceea ce priveste numarul de ecografii pe de o parte pentru ca isi cresc profiturile, iar pe de alte parte pentru ca stiu ca este placerea parintilor.

Mama ar trebui sa evite orice fel de substante care nu sunt neaparat necesare: alcool, tutun, cafea, ceai negru sau verde, droguri, medicamente etc. Gradul de risc cunoscut variaza. Astfel, de exemplu in cazul alcoolului mai pot fi facute si exceptii (un pahar de vin), dar in cazul tutunului sau al drogurilor e mai bine sa nu existe nici un fel de exceptii. Este important ca alimentatia mamei sa fie echilibrata, adica sa contina alimente din toate grupele. De asemenea, este bine ca mama sa-si faca un set de analize complet si sa incerce sa compenseze eventualele dezechilibre prin alimentatie daca este posibil.

Medicii au tendinta de a recomanda galeti intregi de vitamine, calciu, fer etc. Cultura populara ne zice de asemenea ca vitaminele fac doar bine. Din pacate nu este adevarat. Orice substanta in exces poate face si rau. Exista efecte cunoscute foarte bine si dovedite stiintific ale supradozajului diverselor vitamine. Chiar si atunci cand cantitatea este mult mai mica decat cea considerata ca fiind supradoza si chiar daca deocamdata nu exista o corelatie dovedita stiintific intre substanta respectiva in cantitatea respectiva si un anumit efect patologic, aceasta nu insemna ca s-a dovedit inexistenta acestei corelatii. Principiul de baza este: daca nu s-a dovedit ca un lucru este adevarat, aceasta nu inseamna ca acel lucru nu este adevarat. Nu recomand in nici un caz sa nu tineti cont de sfaturile medicilor, ci dimpotriva: recomand tuturor discernamant.

Pe intreg parcursul sarcinii mama ar trebui sa evite efortul fizic si psihic excesiv, surmenajul, supararile. Aceste preocupari ar trebui sa fie in crescendo: pe masura ce creste burta mamei trebuie sa creasca si grija pentru menajarea mamei. In ultimele 3 luni ar trebui eliminate calatoriile prea lungi si „hurducarile” de orice fel. De asemenea, nu recomand „incurajarea” fatului in a se misca prin bobarnace sau orice alte metode – nu inseamna ca ii face rau copilului, dar bine sigur nu-i va face.

Cumparaturile dinainte de nastere trebuie facute din timp si pe indelete. In nici un caz nu trebuie lasate pe ultimul moment – sigur nu vreti sa va treziti alergand de nebun cand se naste copilul. Tineti minte pe tot timpul sarcinii ca nasterea se poate produce oricand ca luna, saptamana, zi sau moment al zilei/noptii. Scopul este de a impinge nasterea cat mai aproape de termen (desi la cezariene nu trebuie exagerat).

Din punct de vedere psihic trebuie sa fiti pe de o parte optimisti, iar pe de alta parte sa fiti pregatiti pentru foarte mult plans. Sa cresti un copil nu e greu atat timp cat copilul e sanatos – povestile cu cat de greu e sa cresti un copil sau sacrificiile facute de parinti sunt doar povesti inventate de parinti pentru a scoate pe ei mai rotunzi. Pe de alta parte, viata nu va mai fi la fel si o mare parte din timp si energie va trebui acordata copilului. Daca acum va plictisiti, nu va veti mai plictisi. Pentru partea cu plansul este bine sa va acomodati psihologic din timp – copiii foarte mici plang foarte mult si fara un motiv aparent. Oricat veti lucra asupra acomodarii psihice tot nu va fi suficient; atunci cand e suficient inseamna ca nu petreceti suficient timp cu copilul vostru. Pe de alta parte trebui sa priviti si plansul intr-un mod pozitiv: este un semn de sanatate; abia daca nu plange aveti o mare problema.

La final le urez tuturor celor care asteapta un copil sa se bucure cat mai mult de clipele pe care le traiesc si de cele care vor veni. Marea aventura a vietii va incepe in curand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

63 ÷ 9 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.